Gomboți cu brânză, caise și prezli
Gomboții cu brânză și prezli, pentru că noi așa spunem la pesmet datorită originii lor, care este de proveniența maghiară și prezli înseamnă pesmet. Pot spune că sunt preferații mei, necesită un pic de răbdare, dar se fac ușor și sunt atât de buni încât nu i-aș da pe nici o prăjitură cu ciocolată deși sunt un mare fan după cum cred că știți deja.
Nu am mai făcut de anul trecut acești gomboți cu brânză, așa că era momentul.
Zilele trecute prietena mea Marcela i-a făcut cu caise și nu am stat prea mult pe gânduri. Din același aluat se pot face și cu prune, cu mac și multe altele, depinde și de ideile care vă vin în minte. E desertul preferat al familiei mele, încă din copilărie, mi-l aduc aminte prima dată fiind făcut de bunica, apoi de mama și acum de mine, păstrez rețeta că e simplă, aluatul rămâne fraged și moale inclusiv după răcirea lor și dacă îmi place cum iese de ce să îl schimb?!
La origine rețeta este ungurească, denumirea lor fiind barackos gomboc, însă și nemții i-au preluat și le spun knodle, însă tot gomboți sunt! Haideți să facem cunoștiință cu lista ingredientelor și să ne apucăm de treabă!
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.
Ingrediente:
Ingrediente pentru prezli
Mod de preparare:
Punem brânza Într-un castron alături de ouă, zahărul vanilat, sarea și 150 g de griș.
Amestecăm cu ajutorul unei spatule și lăsăm deoparte pentru 15 minute.
Punem o oală încăpătoare cu apă si un praf de sare la foc, atât cât să acopere volumul gomboților.
Ne udăm mâinile cu puțină apă și luăm din compoziție, punem un sfert de caisă înăuntru și dăm forma unei bile. Dacă o putem manevra ușor fără să se lipească atunci înseamnă că nu mai avem nevoie de extra griș, dacă este prea moale mai adăugăm atât cât este nevoie.
Prăjim pesmetul în untul topit până se rumenește, după care adăugăm zahărul tos și scorțișoara.
Punem gomboții în apa clocotindă și îi fierbem la foc mediu până se ridică la suprafață și apoi încă un minut în plus.
Fierbinți îi trecem prin amestecul de pesmet și sunt, pudrăm cu zahăr, gata de servit.
Îi putem asocia cu un sos de vanilie, înghețată sau frișcă. De aici nu îmi rămâne decât să vă doresc spor la treabă și poftă bună!