Cremă de lapte fierbinte cu scorțișoară, în stil turcesc – Salep

( 5 out of 5 )
Loading...
  • -4 pServings+
  • 5 mTimp de preparare
  • 10 mTimp de gatire
  • 15 mGata in
Print Recipe

Cremă de lapte fierbinte cu scorțișoară, în stil turcesc – Salep

Salep este o băutură cremoasă din lapte, servită cu scorțișoară, făcută din lapte gras cu făină din tuberculi de orhidee sălbatică, zahăr și scorțișoară, care-mi aduce aminte de o cârciumă mică din vechiul Istanbul, unde am băut pentru prima dată acest lapte cremos și fierbinte.

 

Merge de minune iarna la micul dejun sau la cină, dar și ca o băutură excelentă pentru ați încălzi corpul.

Orhideea sălbatică crește în pădurile Turciei, pe pajiști dar ai pe marginea drumului, fiind apreciată nu numai pentru frumusețea florilor dar și pentru tuberculi din care se extrage făina de salep. Din cauza prețului dar și a faptului că aceste orhidee sunt pe cale de dispariție, în schimbul salepului, se folosește făina de orez, făina de grâu sau chiar amidonul alimentar.

Făina se produce cum am spus mai devreme din tuberculi, care sunt bine spălați, puși la fiert, apoi uscați și ulterior măcinați, rezultând o făină care conferă băuturii un gust fenomenal și o textură cremoasă.

Sunt diferite versiuni ale acestei băuturi, în special în țările care au făcut parte din imperiul otoman și se pare că a devenit popular și dincolo de granițele imperiului otoman, înaintea cafelei sau a ceaiului.

Este o băutură foarte apreciată și datorită efectelor benefice pentru sănătate, este bun în congestia toracică, bronșită, inimă, constipația, activitatea sexuală dar și ca bun energizant.

Rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și pentru modul simplu de preparare.

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Cum se face crema de lapte fierbinte cu scorțișoară?

Ingredinete:

  • 800 ml lapte gras cu 3,5% grăsime
  • Un praf de sare
  • 120-150 g zahăr
  • 35 g salep/amidon alimentar/făină de orez/ făină albă de grâu
  • Scorțișoară măcinată după gust

Mod de preparare:

Se pune laptele cu praful de sare, zahărul și amestecăm până se dizolvă zahărul. La cantitatea de zahăr puteți jongla în funcție de cât de dulce vă place, eu îl pun de fiecare dată după ochi, iar dacă mi se pare că nu e suficient de dulce mai adaug ulterior. 

Adăugăm făina de salep/amidonul/făina de orez și punem la fiert pe foc mic, amestecând continuu până se îngroașă și dă câteva clocote. Nu vă Imaginați că se va îngroșa prea tare, trebuie doar atât cât să se lege. 

Teebuie amestecat energic, astfel  se va forma o ușoară spumă deasupra. Nu știu cât de bine se vede, dar cu siguranță o veți regăsi în oala dumneavoastră.

Puneți băutura în căni fierbinți și pudrați cu scorțișoară, serviți fierbinte. Spor la treabă și poftă bună! Mie îmi place cu multă scorțișoară, așa că ceea ce se vede în poză e chiar foarte puțin, în comparație cu câtă îmi pun eu de obicei, dar fiecare își pune după cât de mult îi place. 

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password