Ciorbă de cartofi cu unghii de porc este gustul autentic al tradițiilor din perioada iernii.
O ciorbă simplă, dar plină de savoare, care aduce aminte de mesele de odinioară. Unghiile de porc dau ciorbei un gust bogat și o textură aparte, iar cartofii fierți în supa aromată se îmbină perfect cu legumele.
La final, am dres-o cu smântână cremoasă, care îi rotunjește gustul, și am adăugat ardei iute pentru un strop de iuțeală. Pătrunjelul verde proaspăt îi dă prospețime și culoare, transformând această ciorbă într-un adevărat răsfăț pentru orice zi.
Pe lângă savoare, ele aduc în farfurie și un aport important de colagen natural, o substanță esențială pentru sănătatea articulațiilor, elasticitatea pielii și regenerarea țesuturilor. Fierberea îndelungată a unghiilor de porc eliberează gelatina și colagenul, ceea ce face ca zeama să fie mai densă, catifelată și cu un gust aparte.
Un preparat rustic, hrănitor și reconfortant, numai bun pentru a aduce pe masă tradiția și savoarea autentică românească.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Spălăm bine unghiile de porc, atât cele crude cât și cele afumate apoi le tăiem în două pe lung. Le punem la fiert într-o oală încăpătoare cu apă și puțină sare. Le fierbem bine vreo 2 ore și luăm spuma ori de câte ori este nevoie. Din păcate la acest pas nu am apucat să fac fotografie, dar va trebui să faceți întocmai cum am detaliat. O lăsăm deoparte să se răcească, apoi luăm cu grijă carnea de pe ele.
Curățăm morcovii, ceapa, ardeiul, păstârnacul, cartofii. Ceapa o tocăm mărunt, ardeiul, păstârnacul și morcovii le tăiem cuburi ca pentru ciorbă mai măricele, iar cartofii cuburi mari. Într-o oală încăpătoare punem toate legumele cu excepția cartofilor, uleiul și puțină sare. Le călim timp de vreo 10 minute la foc mediu amestecând să nu se ardă.
Strecurăm supă de pe unghiile de porc peste legume,
adăugăm cartofii și lăsăm să fiarbă vreo 25 de minute sau cât este nevoie ca, cartofii să fie fierți.
Adăugăm carnea luată jos de pe oase, ardeiul iute și oțetul.
Într-un castron mai măricel punem smântână, iaurtul, gălbenușurile, făina și omogenizăm.
Luăm din ciorbă fierbinte câte un polonic și o încorporăm în amestecul de smântână amestecând bine să se omogenizeze. Luăm cat mai mult ca să aduce amestecul cat mai aproape de temperatura din oală.
Turnăm amestecul peste ciorba de cartofi, oprim focul și amestecăm timp de două-trei minute ca să se omogenizeze și să se stabilizeze.
Este gata de servit cu pătrunjel tocat. Spor la treabă și poftă bună!
Pentru multe alte rețete de supe cu sau fără carne ori preparate de post și multe altele, găsiți în secțiunea supe și ciorbe sau click pe fotografie
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.