Abonează-te la canalul de Youtube

Marlenka cu cacao, prăjitură tradițională Armenească cu miere și cremă de lapte

( 4.2 din 5 )
Se încarcă...
  • 36 feliiPorții
  • 60 mPreparare
  • 60 mGătire
  • 2:0 hGata în
Printează rețeta

Marlenka cu cacao, prăjitură tradițională Armenească cu miere și cremă de lapte

 

Întotdeauna am fost entuziasmat de acest Tort Marlenka, prăjitură tradițională Armenească cu miere și cremă de lapte, o prăjitură fină, cu gust de miere și nuci coapte.

Între timp am primit și rețeta Marlekăi cu cacao si am tot amânat-o până astăzi și sincer tare rau îmi pare, mi se pare că e mai bună ca cea cu nuci coapte, însă ceed că sunt subiectiv, pentru că eu iubesc cacaua și produsele cu ciocolată.

Astazi ia venit vremea și celei cu cacao să o fac, deși la prima vedere mi-a părut ceva complicat și greu de pus în practică. Nu este așa, necesită doar timp și răbdare, atenție, respectarea gramajelor, și a procesului tehnologic. Dar vă asigur că merita efortul!

Este o veche rețetă tradițională de familie, din cele mai bune ingrediente, fără aditivi, coloranți sau arome artificiale. Astfel încât ministru Ceh al agriculturii a acordat prăjiturii marca națională de calitate.

Seamănă oarecum cu prajitura noastră tradițională albinuța sau foi cu miere cum i se mai spune, diferența fiind modul de preparare al foilor și ingredinetele pentru umplutură, însă este ceva diferit.

Deasemeni pentru cei care doresc, pot încerca prajitura Marlenka clasică, rețeta aici sau click pe fotografie.

Ingrediente penttu foi:

  • 250 g unt
  • 200 g zahăr tos
  • 60 g miere de albine
  • 3 ouă întregi
  • 300 g făină
  • 100 g cacao de bună calitate
  • 1 linguriță de bicarbonat
  • 1 praf de sare

Ingrediente pentru crema de lapte condensat:

  • 6 ouă
  • 150 g miere
  • Un praf de sare
  • 400 g unt tăiat cubulețe cu 82% grăsime 
  • 1, 150 kg lapte condensat pentru prăjituri
  • 1 linguriță extract de vanilie

Mod de preparare pentru cremă:

Punem ouăle cu sarea și mierea pe bain marie și le batem până se ingroasă. Mare atenție ca fundul castronului să nu atingă apa care clocotește, deasemeni să aveți grijă ca ouăle să nu se facă omletă! Focul trebuie să fie mic spre mediu. Dacă aveți nenorocul ca ouăle să se “brânzească” nu vă faceți probleme, le mixați cu ajutorul unui robot de bucătărie vertical sau a unui Smoothie marker până obtineți o cremă fină.

 

Adăugăm untul cubulețe și-l încorporăm în compoziția fierbinte de ouă.

Punem și laptele condensat, omogenizăm și dăm la rece pentru minim 2 ore.

Mod de preparare penttu foi:

Preîncălzim cuptorul la 180 de grade.

Amestecăm ingredientele uscate și le punem într-un bol încăpător.(făina, cacaua și bicarbonatul)

Punem untul cu mierea și zahărul pe foc mic și amestecăm până se topește zahărul și untul.

Lăsăm să se răcească după care încorporăm ouăle.

Turnăm compoziția de ouă peste ingredientele uscate și cu ajutorul unei spatule amestecăm până obținem un aluat destul de moale dar omogen. Dăm la rece pentru o oră. 

Împărțim compoziția în 5 părți egale și le intindem pe foi de copt cu dimensiunea de 25/35 de cm.

Coacem fiecare foaie câte 8 minute și cum o scoatem din cuptor, o decupăm la dimensiunea de 22/33 cm. Dacă nu le decupăm imediat scoase din cuptor se vor sfărma.

Le lăsăm să se răcească.

Asamblare:

Scoatem crema de la frigider și cu ajutorul unui mixer o batem până lasă ușoare forme la suprafață.

Împărțim crema în 5 părți egale și ungem fiecare foaie, dar și marginile prăjiturii.

Marginile rămase de la decupat le vom sfărma și vom îmbraca prajitura.

Dăm la rece până a doua zi, după care putem tăia și servi musai la temperatura camerei. Spor la treabă și poftă bună!

Leave A Comment

- Shopping List
x

Parola pierduta

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. mai multe informații

Setările de coockie pe acest website trebuie setate pe "permite coockies" pentru a vă putea oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să folosiți acest website fără a schimba setările de coockie sau apăsați pe "Accept" înseamnă că sunteți de acord cu ele.

Închide

});