Omletă cu șuncă, mozzarella și roșii in lipie – Idee de mic dejun rapid și sănătos
Un mic dejun sănătos, rapid și gustos! Poate fi luat la pachet pentru servici sau ca sandwich pentru o gustare rapidă.
Pot spune că mesele mele nu seamănă mai deloc între ele, chiar dacă pornesc de la o idee de exemplu pentru mic dejun, ajung mai tot timpul ca în farfurie să găsesc altceva. Așa a fost și astăzi când mă pregăteam de mic dejun.
De data aceasta am făcut omletă cu șuncă, mozzarella și roșii in lipie – Idee de mic dejun rapid și sănătos, însă dumneavoastră puteți schimba ingredientele după bunul plac.
Deasemeni puteți încerca și omleta cu ciuperci și pătrunjel, rețetă pe care o găsiți aici:
sau un porridge – fulgi de ovăz cu lapte, rețetă pe care o găsiți in format video aici:
Ingrediente:
6 ouă
2 linguri de smântână cu 32% grăsime
4 linguri de ulei vegetal
6 felii de șuncă
12 felii de mozzarella baton
12 roșii cherry
1 legătura de pătrunjel
3 foi de tortilla
Sare și piper după gust
Opțional felii de ardei iute.
Pentru început vom bate ouale cu sare, piper, smântână, tăiem roșiile felii, tocăm pătrunjelul.
Încingem o tigaie cu 2 linguri de ulei, punem ouăle, pătrunjelul tocat și amestecăm într-una până se gătesc astfel încât să obținem o papară.
Întindem foile de tortilla, punem câte 2 felii de șuncă, papara de ouă, felii de roșii, mozzarella felii, ardei iute opțional. Închidem părțile cele mai înguste apoi celelalte laterale și le punem într-o tigaie încinsă cu restul de ulei câte 3-4 minute pe fiecare parte sau până se rumenesc.
Simplu, gustos și sănătos! Gata in numai 15 minute, este micul dejun ideal. Dar nu vă mai țin de povești și vă las să vă apucați de treabă! Spor și poftă bună!