Spaghetti carbonara – Cele mai gustoase spaghete cu smântână și pancetta

( 4.4 out of 5 )
Loading...
  • -2 pServings+
  • 5 mTimp de preparare
  • 10 mTimp de gatire
  • 15 mGata in
Print Recipe

Spaghetti carbonara – Cele mai gustoase spaghete cu smântână și pancetta

Pastele unul din cele mai versatile ingrediente din bucătărie care pot fi gătite în fel și chip, de la sărat la dulce, la cuptor sau la tigaie.
Astăzi vă propun celebrele spaghetti carbonara – cele mai gustoase spaghete cu smântână și pancetta.
Multă lume pregătește aceasta specialitate, dar aproape la fel de mulți le fac după propria rețetă sau după rețetele de pe internet.
Eu am primit această rețetă de la o doamnă Luciana la care am fost cazați într-o minivacanță pe coasta Mediteranei. Este o rețetă de familie pe care domana Luciana o face de când se știe, menționând faptul ca nu este rețeta originală. Cea originală având ca ingrediente gușă de porc, pecorino, ou, sare și piper.
De atunci o fac doar pe aceasta și nu spun că altele nu ar fi bune, dar această rețetă mă încântă și îmi satisface papilele gustative. Spaghetele sunt al dente,  adică fierte atât cât trebuie, îmbrăcate în sosul cremos de smântână cu pancetta.

Alte paste, pe care le ador sunt spaghetele cu vinete, roșii și burrata, rețetă pe care o găsești aici:

Sau tagliolini cu creveti, pancetta și spanac, rețetă pe care o găsești aici și e una din preferatele familiei mele.

Deasemeni farfallele cu ton și sos de roșii sunt extraordinare, ai devine de doar câteva ingrediente și sunt gata în 20 de minute.  

Ingrediente pentru Spaghetti Carbonara: 

250 g spaghete de calitate foarte bună
250 g pancetta
30 ml ulei de măsline extravirgin
200 g smântână pentru gătit cu 32% grăsime
2 gălbenușuri
60 g parmezan răzuit
Câteva frunze de busuioc pentru decor
Sare și piper după gust

Mod de preparare Spaghetti Carbonara:

Punem o oală cu minim 2 litrii de apă și sare la fiert. Când apa fierbe se pun pastele și se fierb cu un minut mai puțin decât scrie pe ambalaj.

În timp ce fierb pastele tăiem pancetta julienne și o punem la prăjit în uleiul de măsline.

Într-un castron vom pune smântâna, gălbenușurile, parmezanul și piperul. Le amestecăm bine și le dăm deoparte.

După ce au fiert pastele le adăugăm în tigaia cu pancetta, continuăm să gătim pentru jumătate de minut după care oprim focul și imediat turnăm compoziția de smântână și continuăm să amestecăm pentru încă 30 de secunde.


Servim cu busuioc proaspăt imediat. Simplu, nu-i așa? Dar să vedeți cât de bune sunt!


Vă urez spor la treabă și poftă bună!

Comments (2)

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password