Cu un exterior crocant ar tartei și cu două creme fine și gustoase, în combinația ciocolată – cocos, va fi un succes apreciat cu precădere de cei care preferă aceste doua ingrediente și nu numai. Gândul și aromele mă duc la batoanele Bounty și cum sunt preferatele mele și acest desert pot spune că a intrat în lista celor favorite.
Se face din numai câteva ingrediente simple și la îndemâna oricui, iar manopera poate finrealizata și de către cel mai neîndemânatic într-ale bucataritului și îi va reuși, tot ceea ce trebuie să facă e să respecte cantitatea ingredientelor și modul de preparare.
Rămâneți alături pentru lista ingredientelor și modul de preparare iar familia, prietenii sau invitații dumneavoastră cu siguranță se vor bucura de un desert extraordinar.
Cum facem Tartă din fulgi de ovăz și cremă de ciocolată cu cocos
Ingrediente pentru tartă:
1 ou întreg
300 g fulgi de ovăz
100 g unt topit
50 g zahăr cristal
1 praf de sare
Ingrediente pentru cele 2 creme:
600 ml lapte
5 Gălbenușe
70 g amidon
200 g zahăr
Un praf de sare
300 g Nutella
150 g ulei de cocos
100 ml de lapte
Mod de preparare:
Preîncălzim cuptorul la 180 de grade.
Punem fulgii de ovăz alături de zahăr într-un robot de bucătărie și îi mixăm până obținem o consistență grosieră. Nu foarte mult, câte plusați ale robotului, atât cât se sfărâme.
Topim untul și îl adăugăm alături de ou și praful de sare peste fulgii de ovăz. Amestecăm astfel încât compoziția să fie omogenă.
Întindem compoziția obținută într-o tavă cu diametrul de 22 cm și băgăm la cuptor pentru 18-20 de minute sau până se rumenesc ușor.
Scoatem Tarta afara pe un grătar și o lăsăm să se răcească.
Mod de preparare pentru creme:
Punem 500 ml lapte la fiert cu extractul de vanilie, sarea și zahărul. Până ce fierbe laptele amestecăm gălbenușurile cu amidonul și restul de lapte. Când laptele a început să fiarbă turnăm peste compoziția de gălbenușuri și amestecăm energic, turnăm toată compoziția înapoi în oală și fierbem la foc mic până se îngroașe, amestecând continuu.