Abonează-te la canalul de Youtube

Tort cu mere și brânză proaspătă de vaci

( 3.3 din 5 )
Se încarcă...
  • 12 pPorții
  • 30 mPreparare
  • 30 mGătire
  • 60 mGata în
Printează rețeta

Tort cu mere și brânză proaspătă de vaci

Un tort cu mere mai bun ca acesta nu cred că am mancat vreodată, este răcoritor și aromat iar crema de brânză nu face decât să completeze tabloul perfect al unui desert de toamnă.

Dacă tot sunt în sezon ar fi păcat să nu profităm de ele și mi-am propus să le pregătesc în fel și chip, odată pentru că așa cum spuneam mai devreme, este sezonul lor, în al doilea sunt foarte ieftine și în al treilea nu cred că li se acordă suficientă atenție, deși sunt sănătoase și gustoase în același timp.

Ideea mi-a venit odată cu merele și brânza primită de la sat. Am atâtea de multe încât nici nu știu ce am să fac cu ele ca să nu se strice, așadar astăzi am făcut acest tort minunat, dulce acrișor pe care l-am completat cu crea de brânză dulce și deja mă gândesc să mai fac ceva 😂😂😂

Se face foarte rapid, ingredientele aș putea spune că sunt banale și la îndemâna oricui iar pentru realizarea lui nu necesită decât să-ți dorești să-l faci.

Rămâneți alături pentru lista ingredientelor, dar și modul super simplu de preparare.

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Cum se face tortul cu mere și cremă de brânză proaspătă de vaci?

Ingrediente:

  • 4 ouă
  • Un praf de sare
  • 150 g zahăr tos
  • 160 g făină
  • 4 linguri de ulei

Umplutura de mere:

  • 600 g mere curățate și tăiate cubulețe
  • 80 g zahăr tos
  • 40 g unt cu 82% grăsime
  • 1 budincă de vanilie
  • 300 ml apă

Crema de brânză:

  • 500 g brânză de vaci cu 9,7 grăsime, scursă bine
  • 200 g smântână pentru frișcă cu 35% grăsime
  • 100-150 g zahăr pudră, în funcție de cât de dulce vă place

Pentru decor:

  • 1 măr la 250-300 de grame
  • 20 g unt
  • 30 g zahăr tos
  • 1 linguriță cu scorțișoară măcinată

Mod de preparare:

Punem ouăle cu un praf de sare și le batem până lasă ușoare valuri la suprafață. Adăugăm treptat zahărul și batem până se topește și obținem o spumă consistentă.

Adăugăm treptat uleiul la viteză mică și îl încorporăm ușor. Încorporăm și făina în trei tranșe amestecând cu ajutorul unei spatule de Silicon cu mișcări lente de jos în sus.

Punem într-o tavă rotundă cu diametrul de 26 cm tapetată cu hârtie de copt și dăm la cuptor pentru 15-17 minute sau până trece testul scobitorii. Nu coaceți mai mult că se va usca și va deveni înecăcios.

Mod de preparare pentru compoziția de mere:

Punem merele cu zahărul și jumătate din cantitatea de apă la fiert pentru 5-6 minute.

Dizolvăm budinca în cantitatea de apă rămasă, reducem focul la minim și turnăm peste mere, amestecând încontinuu până se leagă și începe să fiarbă.

Adăugăm și untul la mere și amestecăm ușor până se încorporează.

Turnăm fierbinte peste blat și nivelăm, astfel încât să obținem o suprafață plană. Punem o folie direct peste compoziția de mere, astfel încât să fie lipită. Lăsăm să se răcească complet.

Mod de preparare pentru crema de brânză:

Într-un castron punem brânza, smântâna pentru frișcă și zahărul pudră.

Mixăm cu ajutorul unui robot de bucătărie pană se zdrobesc bulgărașii de brânză și se leagă asemeni unei creme. Turnăm peste stratul de mere și nivelăm din nou. Dăm la rece pentru minim 3 ore.

Mod de preparare pentru decor:

Curățăm mărul de coajă, îl tăiem în 12 felii egale, detașăm cotorul.

Încingem o tigaie, punem untul, adăugăm merele, zahărul și sotăm pentru 1 minut la foc mare. Ele trebuie să fie ușor caramelizate și crocante, pentru a-și păstra forma.

Pudrăm cu scorțișoară, aranjăm merele și este gata de servit. Deasemeni se poate orna și cu frișcă, sau orice vă place.

De aici nu îmi rămâne decât să vă urez spor la treabă și poftă bună!

Leave A Comment

- Shopping List
x

Parola pierduta

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. mai multe informații

Setările de coockie pe acest website trebuie setate pe "permite coockies" pentru a vă putea oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să folosiți acest website fără a schimba setările de coockie sau apăsați pe "Accept" înseamnă că sunteți de acord cu ele.

Închide

});