Dragoste la prima vedere e puțin spus când vine vorba de această Plăcintă cu brânză și prune o rețetă simplă cu foi din comerț.
Pot spune că sunt efectiv îndrăgostit de această plăcintă, ba chiar a fost dragoste la prima vedere, dacă pot spune așa. Și de atunci am făcut-o de ‘n ori și nu cred că vreodată o să mă satur!
Eram în vizită la prietena mea Laura Laurențiu, sa fie prin 2010-2011, nu mai știu exact! Sincer până atunci nu știam de burek sau plăcintă, decât ce se comercializa prin oraș, însă nu are nici o legătură cu rețeta pe care aveam să o degust la Laura! Foi fine cu umplutură generoasă de brânză, care efectiv se topesc în gură!
Așa că m-am pus si eu pe studiat rețeta și azi chiar nu mai am nevoie de cântărirea ingredientelor, e suficient să am un pachet de foi de plăcintă, brânză, carne, iaurt, legume și într-o clipă burekul sau placinta e în cuptor.
Inspirația burek-ului de azi e din colecția de rețete ale Laurei Laurențiu cu care niciodată nu am dat greș, indiferent că a fost dulce sau sărat și pe care vi le recomand cu toată încrederea!
Azi a venit vremea celui cu brânză și prune însă cu puține modificări, pe care le puteți face și dumneavoastră în funcție de gustul fiecăruia!
Puteti deasemeni să încercați și alte rețete de burek/plăcintă, pe care le găsiți mai jos.
Burek cu carne tocată deasemeni o rețetă apreciată și testată de cititori, pe care o găsiți aici sau click pe fotografie.
Burek cu brânză sărată, rețetă pe care o găsiți aici sau click pe fotografie
Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.
Ingrediente pentru umplutură:
Mod de preparare:
Preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius.
Scoatem sâmburii prunelor și le tăiem jumătăți sau sferturi, în funcție de cât de mari sunt. Mie dintr-un kilogram de prune, mi-au ieșit 900 g.
Într-un bol încăpător vom pune ouăle, extractul de vanilie, sarea și zahărul, amestecăm până se topește zahărul și adăugăm iaurtul.
Încorporăm și brânza dulce.
Într-un pachet de foi de plăcintă sunt cel puțin 12 foi, maximum pe care eu l-am găsit a fost de 15, asta depinde de brandul pe care îl folosiți. Important e să le împărțim în 3.
Tapetăm o tavă de cuptor cu hârtie de copt pe care o ungem cu unt sau pur și simplu ungem tava cu unt. punem un strat cu 1/3 din totalul de foi de plăcintă, unse fiecare cu unt între ele, 1/3 din compoziția de brânză, jumătate din feliile de prune, iar un strat de foi unde între ele, a doua treime de compoziția de brânză, cealaltă jumătate de prune și foile rămase unse cu unt.
Tăiem la suprafața burekul pătrate (ultimul strat de foi) , cu un cuțit ascuțit, după care turnăm restul de compoziție de brânză și dăm la cuptor pentru 40-45 de minute sau până se rumenește deasupra.
Lăsăm să se tempereze, după care tăiem și servim. Acum nu îmi rămâne decât să vă urez spor la treabă și poftă bună!