Dacă sunt în full sezon, să profităm de Prăjitura Toamna cu jeleu și mousse de mere aromat și gustos!
Parcă toamna vine la pachet cu toate aromele fructelor la pachet, numai bune să ne încânte simțurile și papilele gustative cu tot ce e mai bun și mai delicios.
Pe cât de complicată sau de complexă pare, se face foarte ușor si nu avem nevoie de foarte multe ingrediente, Ba chiar le cam avem prin cămară sau frigider.
Combinația de măr cu scorțișoară și într-un final completată cu o frișcă naturală este atât de fină, elegantă si delicioasă.
Acum vă invit să rămâneti alături pentru lista ingredientelor dar si a modului de preparare detaliat pas cu pas.
Ingrediente pentru blat:
Ingrediente pentru stratul și mousse-ul de mere:
Mod de preparare pentru blat:
Preîncălzim cuptorul la 175 de grade Celsius.
Tapetăm fundul unei tăvi de cuptor de 25/35 cm cu hârtie de copt.
Separăm ouăle.
Într-un castron punem făina, amidonul și praful de copt.
Mixăm gălbenușurile cu uleiul până obținem o consistentă omogenă. Aici am omis să fac fotografie, așa ca va trebui să mă credeți pe cuvânt 😘😘
Batem albușurile împreună cu praful de sare până începe să lase ușoare valuri la suprafață, apoi adăugăm treptat zahărul și mixăm în continuare până obținem o bezea lucioasă, ferma și zahărul este complet topit.
Încorporăm compoziția de gălbenușuri și omogenizăm ușor.
Cernem amestecul de făină în 2 tranșe și amestecăm ușor cu o spatulă de silicon cu mișcări largi de jos în sus, astfel încât să păstrăm aerul incorporat în albușuri.
Turnăm în tavă, nivelăm și dăm la cuptor pentru 22-23 de minute sau până trece testul scobitorii. Scoatem pe un grătar si lăsăm să se răcească complet.
Mod de preparare pentru compozițiile de mere:
Punem gelatina la hidratat în apa rece pentru 10 minute și astfel din 30 de g de gelatină plus 150 de ml de apă vom obține 180 de g de gelatină hidratată.
Punem merele împreună cu zeama de lămâie si zahărul la fiert pe foc mic acoperit cu capac până se înmoaie bine.
Oprim focul si scoatem 400 g mere fără zeamă într-un castron și le mixăm cu ajutorul unui blender până obținem o compoziție fină. Restul rămân cu tot cu zeamă.
Mixăm și merele rămase cu zeama până obținem un piure fin.
Din totalul de gelatină hidratată punem 150 g peste compoziția de mere cu lichid
iar cealaltă (30 g) peste cea groasă și le omogenizăm bine pe ambele. Le lăsăm să ajungă la temperatura camerei.
Asamblare:
Tăiem capacul blatului astfel încât să eliminăm doar partea de deasupra(spuma formată) apoi îl tăiem în 2 părți egale.
Punem un blat însiropăm, turnăm piureul de mere (cel lichid).
Punem al doilea blat și presăm ușor, îl însiropăm și pe acesta.
Mod de preparare pentru mousse-ul de mere:
Punem smântâna pentru frișcă într-un castron împreună cu zahărul praf și batem până se îngroașă. Mare atenție nu bateți mai mult decât este necesar ca se va tăia.
Încorporăm treptat frișca bătută in compoziția de mere fără lichid, amestecând atât cât e nevoie să se încorporeze. Nu amestecați mai mult ca riscați să se taie.
Turnăm mouse-ul peste ultimul blat, nivelăm și dăm la rece până a doua zi.
Decorăm după imaginație. Eu am cernut puțină scorțișoară măcinată. Spor la treabă și să va fie de folos!
Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.