Ardei iuți bulgărești murați cu miere ca la tanti Florica de la Recaș

( 4.6 out of 5 )
Loading...
  • -6 borcane de 370 mlServings+
  • 30 mTimp de preparare
  • 10 mTimp de gatire
  • 40 mGata in
Print Recipe

Ardei iuți bulgărești murați cu miere ca la tanti Florica de la Recaș

 

Cu câțiva ani am lucrat într-o bucătărie profesională, care era oarecum la țară, acolo am cunoscut-o pe tanti Florica Teacă, care deși trecută de 60 de ani, era unul din cei mai energici oameni din bucătărie, ca să nu mai spun că era și o enciclopedie de rețete, organizată și foarte atentă la detalii, ceea ce mi-a plăcut enorm de mult, de la care am învățat foarte multe lucruri, printre care și acești ardei iuți bulgărești murați cu miere de albine, ușor picanți, dulci și acrișori.

Despre “Babi” , pentru că așa îi spuneam, aș putea vorbi mult și bine, a lucrat peste 40 de ani în bucătăria unei ferme în care servea zilnic mic dejun, prânz și cină, peste 200 de muncitori, era capul bucătăriei, ea făcând meniurile, organizând de fapt toată treaba de acolo, iar pe lângă toate acestea tot ceea ce însemna murături, dulcețuri și conserve le făcea cu mâna ei, nu trecea nimic neobservat, nimic fără să fie gustat de ea.

Practic ca să fac o mică glumă, nu trecea nici măcar un gândac pe moșia ei! Am prins atâta drag de ea, încât mi-a intrat foarte repede la suflet!

Astăzi când scriu aceste rânduri, prin această rețetă îi aduc mulțumiri și totodată îmi înclin capul în fața dumneaei! Să ne trăiești mult și bine Babi!

Puteți încerca și alte rețete de murături simple și rapide, dar cu in gust nemaipomenit.

Gogoșari murați cu miere, ca la tanti Florica de la Recaș, rețeta aici sau click pe fotografie.

Sau  rețeta de gogoșari murați cu muștar, rețeta aici, sau click pe fotografie.

Ingrediente:

  • 1 kg de ardei iuți bulgărești colorați
  • 500 g miere de albine
  • 500 ml oțet alimentar de 9 grade
  • 500 ml apă
  • 60 g sare mare pentru murături

Mod de preparare:

Spălăm ardeii iuți în 2-3 ape, îi curățăm de cotoare și îi tăiem felii după lungimea pe care o dorim, eu îi tai cam la jumătate de centimetru.

Îi punem într-un castron și îi săltăm de câteva ori pentru a se desprinde sâmburii în exces. Ei vor rămâne la baza castronului.

Punem apa, oțetul, mierea și sarea într-o cratiță pe foc și amestecăm până se topește sarea.

Când dă în clocot, turnăm fierbinte peste ardeii iuți, până la baza de sus a borcanului. Strângem capacele și punem borcanele în paturi să se răcească treptat.

Putem șerbi după 10 zile. Simplu, rapid și foarte gustoși! Spor la treabă și poftă bună!

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password