Ciorbă de perișoare

( 4.4 out of 5 )
Loading...
Ciorbă de perișoare
  • -6-7 pServings+
  • 20 mTimp de preparare
  • 40 mTimp de gatire
  • 60 mGata in
Print Recipe

Ciorbă de perișoare

După cum știți și probabil ați și văzut că nu prea sunt fan ciorbe, însă când vine vorba de ciorbă de perișoare, cer întotdeauna și a doua porție.

Ciorbă de perișoare

Nici nu știu de când nu am mai făcut o ciorbă, dar sincer mi-era tare dor de una de perișoare ca la mama acasă. Cu biluțe de carne cu orez pufoase, gustoase și o ciorbiță acrișoară și parfumată datorită leușteanul proaspăt tocat.

Probabil că este una din ciorbele preferate ale românilor și nu cred că existe careva care să nu o fi mâncat vreodată.

Așadar din câteva ingrediente simple și o mână de carne tocată veți face cea mai bună și mai gustoasă ciorbă de perișoare cu legume excelentă, iar dacă doriți puteți încerca și ciorba de perișoare a la grec cu smântână, rețeta aici sau click pe fotografie.

Ciorbă de perișoare

Iar dacă o preferați cu smântână puteți încerca să o faceți după rețeta de aici sau click pe fotografie.

Pentru multe alte rețete de supe cu sau fără carne ori preparate de post  și multe altele, găsiți în secțiunea supe și ciorbe sau click pe fotografie

IMG_2120-300x225.jpg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

Rămâneți alături pentru lista ingredientelor, dar și a modului de preparare.

Cum facem minunata Ciorbă de perișoare 


Ingrediente pentru ciorbă:

  • 300 g morcovi
  • 200 g țelină rădăcină
  • 150 g pătrunjel rădăcină
  • 150 g păstârnac
  • 150 g ardei capia sau gogoșar
  • 300 g cartofi
  • O ceapa medie
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 400 g roșii cuburi în bulion
  • Sare și piper după gust
  • Opțional un ardei iute și câteva linguri de oțet de pe ardeii iuți
  • 1 legătură de leuștean

Ingrediente pentru perișoare:

  • 500 g carne tocată de porc
  • 3 ouă
  • 60 g orez cu bob rotund
  • 1 legătură de pătrunjel
  • Sare și piper după gust

Mod de preparare pentru perișoare:

Într-un castron vom amesteca carnea tocată cu pătrunjelul tocat, ouăle, orezul, sarea și piperul, omogenizăm bine și formăm biluțe de aceeași dimensiune. Mie mi-au ieșit 22 de bucăți.

Punem carnea cu pătrunjelul tocat

Formăm bilute
Punem o oală cu 1,5 l de apă la fiert. Când apa fierbe le răsturnăm în apa și le fierbem 20 de minute la foc mediu spre mic. Luăm spuma jos.

Fierbem perișoare

După trecere timpului de fierbere scoatem  perișoarele într-un castron și le acoperim pentru a preveni oxidarea.

Scoatem perisoarele afara și le acoperim

Mod de preparare pentru ciorbă:

Curățăm cartofii, îi spălăm și îi tăiem cuburi mai măricele și îi punem într-un castron cu apă.

Curățăm și spălăm toate legumele. Le tăiem toate cuburi, mai puțin ceapa pe care o vom tăia mărunt. Le punem la călit cu ulei și sare, într-o oală la foc mediu pentru 6-7 minute.

Călim legumele

După ce legumele s-au călit, adăugăm cartofii și mai călim 3-4 minute.

Adaugam cartofii

Adaugăm roșiile cuburi in bulion, 1-1,5 l de apă și supa în care au fiert perișoarele (strecurată) și continuăm să fierbem încă 7-8 minute.

Adăugăm supa și roșiile în bulion

Punem și perișoarele în ciorbă cu un minut înainte de a opri focul. Este gata de servit cu leuștean tocat mărunt, poftă bună și să vă fie de folos!

Adăugăm perisoarele

Poftă bună!
Ciorbă de perișoare

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password