Prăjitura Carpați cu cremă de ciocolată este un desert clasic, îndrăgit pentru delicatețea și echilibrul său perfect între aromele dulci și cele ușor amărui ale ciocolatei. Preparată din foi subțiri și fragede, care se frăgezesc pe măsură ce absorb crema, prăjitura impresionează prin textura sa fină și ușor aerată.
Crema de ciocolată este vedeta acestei prăjituri, având o consistență catifelată și un gust excelent. Dulceața subtilă a cremei se împletește armonios cu foile fragede, oferind o experiență gustativă echilibrată și plăcută.
Aspectul alb imaculat al foilor, asemănător zăpezii, culoarea ciocolatie a cremei, și delicatețea sa o fac perfectă pentru ocazii speciale sau pentru momentele în care vrei să te răsfeți cu un desert elegant. O prăjitură simplă, dar deosebit de rafinată, care încântă toate generațiile.
Acum vă invit să rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și a modului de preparare detaliat pas cu pas.
INGREDIENTE
Pentru foi:
Pentru crema de ciocolată:
Mod de preparare pentru crema de ciocolată:
Caramelizăm zahărul până obținem o culoare similară chihilimbarului.
Adăugăm 1,2 litri din cantitatea totală de lalele, praful de sare si lăsăm la foc mic până se dizolvă complet zahărul caramelizat. Mare atenție când adăugați laptele să nu vă ardeți cu aburul.
Dizolvăm amidonul în laptele rămas.
Când zahărul este topit, oprim focul și turnăm compoziția de amidon în fir subțire amestecând continuu.
Pornim din nou focul la minim și fierbem la foc mediu spre mic amestecând într-una până dă primele clocote.
Încorporăm untul, ciocolata în compoziție și amestecăm până este absorbit integral în cremă.
Punem o folie de prospețime direct pe suprafața crimei și o lăsăm să se răcească complet.
Mod de preparare pentru foi:
Preîncălzim cuptorul la 170 de grade.
Tapetăm 2 tăvi cu hârtie de copt.
Punem făina cu untul, zahărul vanilat și frământam rapid astfel încât să obținem o compoziție similară unui nisip umed.
Într-un castron punem ouăle, zahărul, laptele, sarea și uleiul. Amestecăm cu un țel până se dizolvă complet zahărul.
Turnăm compoziția de ouă în făină, adăugăm praful de copt peste ingredientele umede. Stingem un praf de copt cu 1 linguriță de suc de lămâie.
Frământăm până obținem un aluat destul de moale dar fără să se lipească de mâini. Înfoliem aluatul și îl dăm la frigider pentru jumătate de oră.
Împărțim aluatul în 8 părți egale, dăm forma bilelor. Întindem fiecare bilă pe un plan de lucru presărat cu puțină făină dreptunghiuri de 24/28 cm.
Transferăm pe tăvi tapetate cu hârtie de copt, înțepăm din loc în loc cu furculița, le tăiem în jumătate pe lung și dăm la cuptor pentru 8-9 minute sau până se rumenesc ușor pe margini. Nu coaceți mai mult ca se vor închide la culoare și nu vor mai ieși albe.
Din capetele rămase întindem încă o foaie cu dimensiunea de 26/28 cm pe care o tăiem în 2 pe lung.
Transferăm foile pe un grătar și le lăsăm să se răcească complet.
Asamblare:
NOTĂ: Vom avea 18 foi, pe cele 2 mai mari le dăm deoparte. Rămân 16 pe care le împărțim în 2, câte 8 pentru fiecare prăjitură.
Mixăm crema pentru un minut, atât cât să fie ușor manevrabilă. Și o împărțim în 2 parti egale.
Pentru o prăjitură vom folosi 8 foi și jumătate din cantitatea totală de cremă. Punem o foaie, cremă, nivelăm, iar foaie și tot așa până terminăm foile. Învelim într-o folie de prospețime și dăm la frigider pentru minim 12 ore. Crema trebuie să ne ajungă și pentru lipit dar și îmbrăcat.
Facem la fel și cu foile celelalte și jumătatea de cremă.
Scoatem de la frigider, îndreptăm marginile și tăiem în 3 părți egale.
Apoi pe diagonală cât putem de perfect, asta ne ajută ca să obținem o prăjitură uniformă.
Lipim cu cremă bucățile tăiate “spate în spate”.
Ungem una din cele doi foi date deoparte, punem peste cremă bucățile lipite pe ea.
Procedăm la fel și pentru cea de-a doua prăjitură.
Acoperim cu crema rămasă, presărăm cocos și dăm din nou la rece până a doua zi. după care se poate felia și servi. Spor la treabă și poftă bună!
NOTA:
Nu fentați timpii de stat la frigider, prăjitură are nevoie de a se stabiliza.
Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.