Pavlova cu mousse de ciocolată și zmeură

( 4.6 out of 5 )
Loading...
  • -10 pServings+
  • 50 mTimp de preparare
  • 1:15 hTimp de gatire
  • 2:05 hGata in
Print Recipe

Pavlova cu mousse de ciocolată și zmeură

Chiar dacă la prima vedere pare complicat să faci Pavlova cu mousse de ciocolată și zmeură, nu e deloc, ba dincontră!!

Nu știu cum sunteți dumneavoastră, însă mie când mi se pune pata, nu mă las până nu duc la bun sfârșit ceea ce îmi propun. Într-adevăr nu fac decât ceea ce ma pricep și ceea ce îmi face plăcere! Una din marile mele pasiuni sunt prăjiturile și îmi plac atât să le mănânc cât și să le pregătesc.

Această prăjitură mi-a dat mare bătăi de cap, eram la Lisabona și am mâncat într-o piață undeva prin centru, dar despre asta o să scriu într-un articol viitor. Erau atâtea tonete și restaurante încât nici nu știai de unde să alegi, iar după câteva ture, m-am oprit de ne-am luat ceva de mâncare, lăsând desertul pe mai târziu sau deloc, pentru că comanda inițială era de câte o porție pentru fiecare dintre noi, dar ajunși în fața vitrinei, ne-am mai luat câte ceva, așa că desertul avea să iasă din schemă. Eram atât de sătui încât aproape ne pregăteam să părăsim piața însă pe drumul de întoarcere, o prăjitură cu ciocolată, ușor crocantă, cremoasă dar și extrem de ciocolatoasă, avea să îmi tragă cu ochiul, era prajitura de care efectiv ne-am îndrăgostit, încât am luat și ultimele 4 felii rămase. De atunci am tot încercat să o reproduc, dar până azi nimic nu semăna cu ceea ce am mancat în piață. Astăzi mă bucur că pot să împart această rețetă minunată și cu dumneavoastră.

Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie. 

necunoscut.jpg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Cum să faci cea mai bună Pavlova cu mousse de ciocolată și zmeură


Ingredinete pentru blaturile de pavlova:

  • 6 albușuri
  • 1 praf de sare
  • 1/2 linguriță sare de lămâie
  • 2 linguri de oțet de mere
  • 300 g zahăr tos
  • 2 linguri extract de vanilie
  • 22 g cacao de bună calitate
  • 7 g amidon

Ingrediente pentru mousse:

  • 90 ml apă
  • 50 g zahăr tos
  • 300 g ciocolată neagră cu 60% cacao
  • 350 ml frișcă naturală din lapte de vacă
  • 1 lingură extract de vanilie
  • 1 lingură cognac
  • 350-400 g zmeură

Mod de preparare pentru blaturile de pavlova:

Preîncălzim cuptorul la 170 de grade Celsius.

Amestecăm cacaua cu amidonul și le trecem printr-o sită fină.

Într-un castron încăpător punem albușurile împreună cu sarea de lămâie și cu praful de sare. Batem la început pe viteză mică până începe să lase forme ușoare. Adăugăm treptat câte o lingură de zahăr și batem până se topește integral zahărul.

Adăugăm extractul de vanilie, cacaua amestecată cu amidonul și cu ajutorul unei spatule amestecăm cu mișcări ușoare de jos în sus. Nu insistăm foarte mult, ca să nu distrugem spuma.

Intindem 2 foi de copt și trasăm cercuri cu diametrul de ……

Împărțim bezeaua în 2 părți egale și o intindem în interiorul cercurilor și le băgăm rapid la cuptor preîncins la 170 de grade și reducem temperatura la 120 de grade. Coacem o oră și 25 de minute, timp în care nu deschidem deloc ușa la cuptor.

După trecerea timpului oprim cuptorul și crăpățim ușa și lăsăm tăvile înăuntru până se răcește cuptorul complet.

Mod de preparare pentru mousse-ul de ciocolată:

Punem apa cu zahărul într-o crăticioară la foc mic până se topește zahărul. Turnăm siropul peste ciocolată, adăugăm cognacul și extractul de vanilie. Lăsăm 1 minut după care omogenizăm.

Batem frișca până lasă ușoare valuri la suprafață.

Încorporăm o treime din cantitatea de frișcă în compoziția de ciocolată, amestecând ușor, însă nu omogenizăm perfect, adăugăm restul de frișcă bătută și amestecăm cu ajutorul spatulei cu mișcări ușoare de jos în sus.

Dezlipim cu mare atenție blaturile de hârtia de copt. Fiind foarte fragede, unele margini se vor rupe, nu vă faceți probleme, le vom folosi la decor.

Pe un platou punem cu grijă un blat, venim cu jumătate din cantitatea de cremă, al doilea blat, crema rămasă și intindem ușor.

Decorăm cu zmeură, mentă și sfărmurile rămase. Musai o lăsăm 2 ore în cămară la răcoare după care putem tăia și servi, asta în caz că aveți răbdare. 

Nu chiar simplu, dar foarte gustos și aspectuos deasemeni. Nu-mi rămâne decât să vă urez spor la treabă și poftă bună!

Tips & variations

  • Dimensiune diametru formă de copt 24 cm

Comments (2)

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password