Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao

( 4.7 out of 5 )
Loading...
Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao
  • 40 mTimp de preparare
  • 0 mTimp de gatire
  • 40 mGata in
Print Recipe

Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao

Cea mai bun și mai gustos Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao, fără zahăr adăugat. Un deliciu din cele mai simple și mai rapide rețete.

Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao

Am tot încercat fel de fel de variante de torturi de biscuiți cu cremă de cocos, însă mai bun ca aceasta nu am găsit și nici mâncat vreodată. Cu un conținut de zahăr exclusiv care se regăsește în compoziția biscuiților sau a laptelui condensat, am adăugat doar pentru gust câteva lingurițe de miere și atât. Rezultatul a fost nemaipomenit de bun și cu siguranță voi repeta această rețetă.

Și cum de fiecare dată când fac ceva dulce sper ca măcar a doua zi să mai avem cel puțin câte o felie de fiecare, nici de această dată nu s-a întâmplat să ne rămână, așa că deși e destul de târziu când scriu această rețetă, vă spun cu mâna pe inimă că după ce termin voi face încă una.

Este atât de fin, fără gram de unt sau margarină, nu este grețos și atât de ușor de pregătit încât va fi o joacă de copii.

Așadar de aici nu îmi rămâne decât să vă invit să rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și a modului de preparare pas cu pas.

Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao

Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie. 

necunoscut.jpg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

Cum facem la rece Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao?

Ingrediente pentru stratul de biscuiți:

  • 500 g biscuiți simpli sau cu cacao gen Petit Beurre (eu am pus din ambele variante)
  • 100 g cacao de bună calitate dacă folosiți biscuiți simplii, iar dacă folosiți cu cacao reduceți cantitatea la 70 g
  • 400-450 g smântână de gătit cu 15% grăsime
  • 100 g ulei de cocos

Ingrediente pentru umplutura de cocos:

  • 1 conservă lapte condensat (400g)
  • 350 g fulgi de cocos
  • 40 g miere
  • 60 ml ulei de cocos topit
  • Un praf de sare

Ingrediente pentru glazură:

  • 125 g de unt cu 82% grăsime
  • 135 g zahăr tos
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 30 g cacao de bună calitate
  • 3 linguri de apă
  • Un praf de sare

Mod de preparare pentru stratul de biscuiți:

Zdrobiți biscuiții grosier.

Intr-un castron puneți biscuiți împreună cu uleiul de cocos netopit, 400 g smântână, cacaua si omogenizați bine până obtineți o compoziție omogenă. Dacă considerați că este prea sfărâmicioasă mai adăugați câte puțin din cea rămasă.

Zdrobim grosier biscuiții

Mod de preparare pentru stratul de cocos:

Punem la încălzit laptele condensat, atât cât să fie fierbinte. Turnăm uleiul de cocos peste laptele condensat și omogenizăm.

necunoscut_1.jpg

Adăugăm fulgii de cocos, praful de sare, mierea și le încorporăm în compoziția de lapte.

necunoscut_2.jpg

necunoscut_3.jpg

Mod de preparare pentru glazură:

Punem într-un vas zahărul, untul, apa, extractul de vanilie și sare. Așezăm vasul pe foc la mic și amestecăm din când în când să nu se prindă. Când zaharul este topit luăm jos de pe foc și lăsăm să se tempereze.

Negresă cu cocos și cremă de mascarpone cu ciocolată albă

Asamblare:

Tapetați cu folie de prospețime fundul unei tăvi rotunde de 17-18 cm diametru.

Împărțiți compoziția de biscuiți în 4 părți egale, deasemeni și cea de cocos în 3 părți egale.

Întindeți pe o folie câte o bucată din compoziția de biscuiți cu diametrul tăvii și puneți-o pe fundul tăvii. Presați ușor, atât cât să fie nivelată bine.

Veniți cu o parte din compoziția de cocos peste cea de biscuiți și faceți la fel, adică presată și nivelată cât se poate de uniform.

Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao

Repetați operațiunile până se termină compozițiile. Înfoliați cu folie de prospețime și puneți la rece pentru 2-3 ore sau peste noapte.

Scoatem tortul de la frigider și pentru a putea desface inelul de pe tort, înfășurați un prosop înmuiat în apă fierbinte pentru câteva secunde. Turnați glazura și decorați după preferințe, eu am decorat cu biluțe făcute din biscuiți cu și fără cacao, date prin cocos și prin cacao.

Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao

Se taie cu un cuțit subțire si bine ascuțit. Așadar de aici nu îmi rămâne decât să vă urez spor la treabă si poftă bună!

Tort de biscuiți cu cremă de cocos și glazură de cacao

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password