Ajvar macedonean, rețetă traditională de familie

( 3.8 out of 5 )
Loading...
  • -8 borcane de 370 mlServings+
  • 30 mTimp de preparare
  • 2:30 hTimp de gatire
  • 3:0 hGata in
Print Recipe

Ajvar macedonean, rețetă traditională de familie

 

De fiecare dată când mergeam la vecinii noștrii sârbi, ne opream la un restaurant în Vrsac – Vârșeț iar primul lucru pe care ni-l aducea la masă era ajvarul, o bunătate de pastă de ardei, care semăna destul de mult cu zacusca, însă ei m-au asigurat că nu este zacuscă și că de fapt este un produs autentic local, însă eu eram ferm convins că e zacusca, însă cu alte condimente. Am tot întrebat de rețetă, dar nici nu au vrut să audă de așa ceva, motivând că e rețeta lor și că nimeni nu o știe numai “maica” , adică bunica proprietarei care de fapt o făcea pentru ei.

Și tot așa am ținut-o până când anul acesta am fost în Macedonia, ei de aici s-a schimbat filmul meu, nu mai avea aceleași ingrediente, nu mai era zacusca, de care eram convins! Bineînțeles nici aici nu am fost cadorisit cu rețeta și atunci m-am apucat de studiat, cea mai interesantă, a fost rețeta doamnei Ilinka Glavevska, pe care o găsiți aici, fiind și un documentar foarte interesant, despre viața țăranului din Macedonia.

M-am apucat de treabă și pot spune că gustul l-am adaptat după plăcerea mea, de fapt am adăugat puțină iuțeală, pentru că era prea dulce pentru mine.

Alte rețete de conserve și muraturi găsiți mai jos.

Gogoșari murati cu miere și muștar pentru iarnă, detalii aici sau click pe fotografie.

Ardei iuți bulgărești, murati cu miere ca la tanti Florica de la Recaș, detalii aici sau click pe fotografie.

Dulceață de ardei iuți ca la Valea Viilor, detalii aici sau click pe fotografie.

Zacuscă țărănească de vinete, rețetă tradițională de familie, detalii aici sau click pe fotografie.

Ingrediente:

  • 4 kg de ardei capia
  • 1 kg de vinete
  • O căpățână de usturoi
  • 150-200 ml ulei vegetal
  • 100-120 g zahăr tos, în funcție de câtă cantitate rămâne după coptul legumelor
  • 40-50 g sare, în funcție de câtă cantitate rămâne după coptul legumelor
  • Piper după gust
  • 1-2 linguri de oțet alimentar de 9 grade
  • Opțional ardei iute

Mod de preparare:

Coacem ardeii capia și vinetele după rețeta de aici și vă spun că alta mai simplă, mai rapidă și mai eficientă nu există. Le curățăm de coajă.

Curățăm usturoiul și îl tocăm mărunt.

Trecem legumele coapte, ardeiul iute prin mașina de tocat cu ochiuri mici, eu cam o treime am trecut-o de două ori, mie-mi place că iese mai fină.

Punem legumele cu usturoiul și uleiul de măsline într-o cratiță și le fierbem la foc domol, pentru o oră, atât cât să pâlpâie flacăra sub oală, amestecând din când în când.

Adăugăm sarea, zahărul, piperul, oțetul și mai fierbem încă o oră la foc mic, timp in care numai bine se îmbină aromele și gustul va fi uniform. Gustăm și dacă mai necesită sare sau o vrem mai dulce mai putem ajusta gustul.

Turnăm în borcane sterilizate, punem capacele, strângem bine și punem în prosoape să se răcească de la sine.

Simplu, rapid, gustos și numai bune de servit ca o gustare, de luat la servici la pachet! Spor la treabă și poftă bună!

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password