Orez cu lapte și mere caramelizate cu unt scorțișoară

( 4.8 out of 5 )
Loading...
  • -4 pServings+
  • 10 mTimp de preparare
  • 20 mTimp de gatire
  • 30 mGata in
Print Recipe

Orez cu lapte și mere caramelizate cu unt scorțișoară

Acest orez cu lapte cremos mă duce în timp în bucătăria mamei, sau a bunicii mele. Îmi aduc aminte cum din toamnă și până la începutul verii nu exista o săptămână să nu avem cel puțin de două ori la mic dejun sau la desert acest orez cu pate cremos și mere caramelizate cu unt și scorțișoară.
Bunica era specialistă în orez cu lapte și de cele mai multe ori ne găsea dimineața cu o porție zdravănă. Îl punea pe plită și nu îi Dedea prea mare importanță. Și cât trebăluia dimineața până să încălzească apa pentru animale, mai amesteca din când în când in el ca să nu se prindă. Adeseori îl făcea cu dulceață sau simplu cu scorțișoară ori cacao.
Când avea mai mult timp îl făcea cu mere caramelizate, pe care le punea cu o bucata de unt și niște zahăr într-o tavă în sobă până se caramelizau.
Micul dejun sau desertul este gata în numai 30 de minute și cu siguranță vă va aduce aminte de vremurile copilăriei.

Ingrediente pentru orezul cu lapte:

300 g orez cu bob rotund
500 ml apă
1,2 l lapte gras
100 g zahăr
Un praf de sare

Ingrediente pentru merele caramelizate:

1 kg mere verzi
150 g zahăr
100 g unt
Un praf de sare
1 lingură scorțișoară măcinată

Mod de preparare orez cu lapte:

Punem apa la fiert cu un praf de sare iar când fierbe adăugăm orezul spălat într-o singură apă. Amestecăm până începe să fiarbă după care reducem focul la minim și mai amestecam din când în când. Punem și laptele la înfierbântat.
Când orezul a absorbit toată apa adăugăm laptele fierbinte și lăsăm la foc mic amestecând la fiecare 2-3 minute pentru a ninse prinde.

Mod de preparare pentru merele caramelizate cu int și scorțișoară:

Curățăm merele de coajă și cotor și le tăiem cubulețe de 1/1 cm.
Într-o tigaie punem untul, praful și zahărul pe foc până începe să se caramelizeze ușor. Adăugăm merele, scorțișoara și dăm focul la mare, iar când tot zaharul s-a topit și sosul s-a format, luăm jos de pe foc.

Punem orezul intr-in castron iar deasupra merele caramelizate cu unt și sos. Servim fierbinte, dar merge perfect și rece.

Cam asta a fost tot, simplu și gata în 30 de minute, un desert sau un mic dejun savuros și sănătos. Acum vă las și vă urez spor la treabă și poftă bună!

Comments (2)

  • Rodica

    Urmată pas cu pas, rețeta este perfectă.
    Eu am pus din obișnuință, 1/2 stea de anason în apă și am scos-o când orezul a fost gata.
    Mulțumesc pentru corectitudine.
    Spun asta, pentru că m-am păcălit cu ani în urmă, folosind rețetele Jamilei.

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password