Abonează-te la canalul de Youtube

Pită / turtă țărănească coaptă pe plită sau în tigaie

( 3.5 din 5 )
Se încarcă...
  • 4 bucPorții
  • 15 mPreparare
  • 20 mGătire
  • 35 mGata în
Printează rețeta

Pită / Turtă țărănească coaptă pe plită sau în tigaie

Această pită / turtă țărănească coaptă pe plită sau în tigaie sunt amintirea zilelor petrecute la bunici în vacanțele de vară. 

Pâinea se dădea pe cartelă, și cum erau doar 2 persoane adică, bunicul și bunica, primeau câte 2 pâini la săptămână. Noi fiind o armată, cel puțin 7 nepoți, sub nici o formă nu ne ajungea pâinea. 

Așadar pentru a lua micul dejun sau prânzul bunica era nevoită să coacă turte pe plită. De multe ori mi-o aduc aminte, diminețile în care frământa turtele, pentru micul dejun și pentru a lua la câmp, alături de o bucată sănătoasă de slănina, niște brânză de burduf și o oală plină cu zamă. Erau atât de bune, încât ne băteam pe ele, le desfăceam, în interior băgam brânza și înfulecam ca niște apucați, de zici că nu mai mâncaserăm de 2 saptamâni. 

La cină se găsea mai mereu câte ceva de mâncare, la care să nu fie nevoie de pâine. 

Astazi mi-a venit rândul să le fac și eu, iar cu această ocazie să împărtășesc rețeta cu dumneavoastră.

Ingrediente pită / turtă țărănească coaptă pe plită sau în tigaie:

  • 500 g făină albă 000
  • 220-240 ml apă călduță
  • 20 g drojdie
  • 1 lingură rasă de sare
  • 1 linguriță de zahăr

Mod de preparare pas cu pas: 

Se pune drojdia cu zaharul, sarea și se freacă până obținem un lichid. 

Punem compoziția de drojdie peste făină, adăugăm apa și frământăm până aluatul devine elastic și se desprinde de pe marginile vasului.

Ungem un castron cu ulei, punem aluatul în el și lăsăm acoperit la loc călduț, pentru dospire.

După dublarea volumului, pe un plan presărat cu făină împărțim aluatul în 4 părți egale. 

Formăm bile pe care le intindem la 0,5-0,6 cm grosime.

Coacem pe plita încinsă sau în tigaie până se rumenesc, fără adaos de grăsime sau altceva. 

Simplu, rapid și cu gust de copilărie. Poate fi servită alături de un Hummus, o fasole frecată, salată de vinete și poate înlocui cu succes  pâinea! 

Spor la treabă și poftă bună! 

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Shopping List
x

Parola pierduta

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. mai multe informații

Setările de coockie pe acest website trebuie setate pe "permite coockies" pentru a vă putea oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să folosiți acest website fără a schimba setările de coockie sau apăsați pe "Accept" înseamnă că sunteți de acord cu ele.

Închide

});