Prăjitură regală cu nuci, ciocolată si frișcă

( 4.6 out of 5 )
Loading...
Prăjitură regală cu nuci, ciocolată si frișcă
  • -50 pServings+
  • 30 mTimp de preparare
  • 30 mTimp de gatire
  • 60 mGata in
Print Recipe

Prăjitură regală cu nuci, ciocolată si frișcă

Categoric această Prăjitură regală cu nuci, ciocolată si frișcă va fi una din preferatele tuturor! Întotdeauna nuca a făcut casă bună cu ciocolată, iar dacă mai sunt și foi cu nucă gustul va fi mult mai intens și mai delicios.

Este fragedă cu multă cremă de ciocolată cu unt de se topește în gură, se face rapid și ingredientele sunt simple și la îndemâna oricui. Iar cum nuca cu ciocolată sunt bune de legat, am zis că un strat de frișcă naturală și niște zmeura liofilizată nu strică, așa merită pe deplin orice efort pentru realizarea ei.


Rămâneți alături pentru lista ingredientelor și modul de preparare și veți obține o prăjitură delicioasă care poate fi unul din deserturile pentru sărbători.

Cum facem Prăjitură regală cu nuci, ciocolată si frișcă

Ingrediente pentru blat:

  • 10 albușuri
  • Un praf de sare
  • 400 g zahăr praf
  • 150 g nucă măcinată
  • 100 g făină albă tip 000

Ingredinete pentru cremă:

  • 10 gălbenușuri
  • 6 ouă întregi
  • 400 g zahăr tos
  • 1 lingură extract de vanilie
  • 120 g cacao de bună calitate
  • 250 g unt la temperatura camerei
  • 500 ml smântână din lapte pentru frișcă cu 35% grăsime
  • 120 g zahăr pudră
  • 40-50 g zmeură liofilizată sau 150 g fructe acrișoare foarte bine scurse

Mod de preparare pentru foi:

Preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Decupăm 3 foi de copt cu dimensiunea de 27/32 cm.

Într-un castron amestecăm făina cu nuca și o dăm deoparte.

Punem albușurile cu un praf de sare într-un castron bine spălat și degresat. Cu ajutorul unui mixer de bucătărie le batem până lasă ușoare valuri la suprafață.

Adăugăm zahărul în 4-5 tranșe și batem în continuare fără să ne oprim până obținem o spumă lucioasă și zahărul este topit.

Adăugăm compoziția de nucă în albușuri iar cu ajutorul unei spatule cu mișcări ușoare de sus în jos încorporăm ingredientele uscate.

Împărțim compoziția în 3 părți egale și o ungem pe cele 3 hârtii de copt, lăsând aproximativ un centimetru fără compoziție pe fiecare margine.

Coacem 15-18 minute sau până se rumenesc ușor. Le putem coace pe toate cele 3 deodată dacă aveți un cuptor performant care să mențină caldura la aceeași temperatură pentru tot timpul coacerii.

Le scoatem afară din cuptor și le lăsăm să se răcească în tăvile în care s-au copt.

Mod de preparare pentru cremă:

Într-un castron termorezistent sau de inox punem gălbenușurile, ouăle întregi, zahărul, extractul de vanilie și le punem deasupra unui ibric cu apă la fiert, la foc mic, astfel încât fundul castronului să nu atingă apa.

Amestecăm într-una până compoziția ajunge la 62 de grade.


Luăm jos de pe oală și adăugăm cacaua cernută si amestecăm bine până se încorporează perfect.

Spumăm untul cu ajutorul unui tel atât cât să fie omogen, după care adăugăm pe rând câte o lingură din crema de cacao. După fiecare lingură de cremă adăugată amestecăm până la încorporare. Nu amestecăm mai mult decât este nevoie pentru a omogeniza.

Punem smântâna pentru frișcă într-un castron împreună cu zahărul praf și batem până se îngroașă. Mare atenție nu bateți mai mult decât este necesar ca se va tăia.

Asamblare:

Dezlipim blaturile de pe foile de copt, punem o foaie, o treime din cantitatea totală de frișcă, întindem bine, presărăm o parte din zmeura, cremă, foaie, frișcă, zmeură, crema, foaie, frișcă zmeură și iar crema.

Presărăm niște nuca tocată mai grosier. Dăm la rece până a doua zi după care putem tăia și servi. Spor la treabă și poftă bună!

Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie. 

necunoscut.jpg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password