Azi facem Rulouri cu vanilie și frișcă un desert al copilăriei pe care de fapt îl mâncam umplut doar frișcă, dar azi am ales să îi dau o notă de eleganță, un plus de savoare și un gust potrivit papilelelor noastre. Sunt fragede, cu unplutură generoasă de vanilie cu frișcă din lapte de vacă, totul pudrat cu zahăr.
E foarte ușor de pregătit, dacă iei în considerare că folosești aluat gata pregătit din cumpărat. Restul e floare la ureche, cremă patiseră de vanilie și frișcă bătută.
Dar nu vă mai rețin cu povești, vă invit să rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și a modului de preparare pas cu pas.
Ingrediente:
800 g aluat foietaj făcut în casă sau cumpărat
600 ml lapte
5 Gălbenușuri
70 g amidon
200 g zahăr
Un praf de sare
1 lingură extract de vanilie/1 baton de vanilie
200 ml smântână din lapte pentru frișcă cu 35% conținut de grăsime
40 g zahăr pudră
Mod de preparare pentru rulouri:
Eu de data asta am folosit aluat foitaj din cumpărat și era gata împărțit în 2 bucăți. Tăiem fiecare bucată bucată în 8 fâșii egale cu lățimea de 3 cm și lungimea de 30 cm. Important e să tăiați aluatul astfel încât să fie undeva între 30 și 32 cm.
Rulăm fiecare fâșie de aluat pe tuburi astfel încât să trecem fâșia peste partea rulată anterior. Mare atenție la capătul gros să nu treceți foarte mult aluatul că se va strânge și nu veți mai putea scoate bine tubul.
Coacem 22 de minute la 190 de grade iar dacă mai este nevoie întoarceți tava astfel încât să se rumenească uniform. Scoateți din cuptor si lăsați-le să se răcească complet.
Dacă totuși s-a strâns aluatul în capătul gros cu ajutorul unui cuțit cu dinți decupați ușor marginea astfel încât să puteți scoate tubul.
Mod de preparare pentru crema de vanilie cu frișcă:
Punem 400 ml lapte la fiert cu extractul de vanilie sau batonul, sarea și zahărul.
Până ce fierbe laptele amestecăm gălbenușurile cu amidonul și restul de lapte.
Când laptele a început să fiarbă turnăm peste compoziția de gălbenușuri și amestecăm energic.
Turnăm toată compoziția înapoi în oală și fierbem la foc mic până se îngroașe, amestecând continuu.
O dăm jos de pe foc și o lăsăm să ajungă la temperatura camerei amestecând din când în când pentru a nu face pojghiță sau punem o folie și o lăsăm să se răcească.
Mod de preparare pentru frișcă:
Batem frișca până lasă ușoare valuri la suprafață, precum o zăpadă ușoară și pufoasă, adăugăm zahărul pudră și mai batem puțin până se întărește. Mare atenție, nu bateți foarte mult, că rișcați să se taie și frișca naturală din lapte, niciodată nu va avea ținuta, gustul și nici nu va arăta ca frișca vegatală. O dăm la rece până în momentul folosirii.
Asamblare:
Adăugați treptat frișca în compoziția de vanilie amestecând cu mișcări largi astfel încât să obtineți o compoziție omogenă.
Cu ajutorul unui sac cu șpriț cu formă rotundă umpleți rulourile și pudrați cu zahăr. Spor la treabă si să vă fie de folos!
Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.