Smochine conservate pentru prăjituri

( 4 out of 5 )
Loading...
  • -6 borcane de 370 mlServings+
  • 10 mTimp de preparare
  • 30 mTimp de gatire
  • 40 mGata in
Print Recipe

Smochine conservate pentru prăjituri

 

Pentru că în afara sezonului niciodată nu găsesc smochine care să arate într-un anume fel și cât de cât să păstreze forma smochine, m-am gândit cum aș putea să le am și iarna în forma lor naturală și cum altfel decât testând poți ajunge la cea mai bună variantă. Prima dată a fost acum 3 ani când le-am pus la congelator, însă după congelare și-au pierdut forma și arătau cam nasol. Apoi le-am pus jumătăți în compot, bineînțeles că nici această variantă nu mi-a plăcut foarte mult, pentru că și-au modificat atât forma cât și structura.

Anul trecut am încercat să le pun întregi și ce o fi, o fi…au ieșit perfecte, se pot tăia, folosi întregi și arată de zici că acum le-am cules din pom. Se pot folosi pentru ornarea prăjiturilor, efectiv ca aport de gust și consistență în prăjituri ca și fructele confiate, la diferite preparate cu carne (rață, pui, curcan sau porc)  sau mâncate pe furiș! 😂😂😂

Sunt net superioare celor uscate, păstrând gustul și aromele fructelor naturale. Rămâneți alături pentru lista ingredientelor, modul de preparare și veți obține un produs genial!

Ingredinete:

  • 2 kg smochine
  • 1 kg zahăr tos
  • 300 ml apă rece
  • 200 ml zeamă de lămâie
  • Opțional vanilie/scorțișoară

Mod de preparare:

Se spală smochinele, păstrându-se codițele. Se dau deoparte.

Se pune într-un vas încăpător zeama de lămâie, apa și zahărul, se dau un clocot și se adaugă smochinele.

La primul clocot se oprește focul și se lasă smochinele în oaă până se răcesc. După răcire, se scot cu atenție afară într-un vas.

Fierbem siropul obținut până se leagă bine și ajunge la consistența mierii. Adăugăm smochinele din nou în oală și mai fierbem 15 minute din momentul în care începe din noi să clocotească.

Punem cu grijă în borcane sterilizate, fără să le presăm și învelim în prosoape până se răcesc de la sine. Simplu, rapid și elegant, spor la treabă și poftă bună!

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password