Senzație acest Tort Olivia cu banane, unt de arahide și ciocolată, musai trebuie să-l încerci! 😍😍😍
Povestea acestei prăjituri este una scurtă și ușor amuzantă. O persoană slăbuță, dar cu voința mare m-a contactat pentru crearea unui meniu personalizat, care urma să o ajute la creșterea masei musculare, având în vedere că a început să se antreneze și la sală. Așadar pentru un mic dejun am gândit o rețetă cu unt de arahide și banane, iar in acel moment, că doar mă știți că sunt un mare iubitor de dulce, s-a aprins un beculeț și ideile pentru această prăjitură au venit din mers. Știam ce vreau să iasă, știam ce vreau să conțină și am reușit să creez ceea ce sper să vă tragă cu ochiul și să încercați și dumneavoastră!
Combinația de ciocolată-unt de arahide-banane este genială, cel puțin eu aș mânca ceva de genul în fiecare zi, fără îndoială! 😂😂😂 Numele e de la sine înțeles, Olivia fiind prietena care mi-a cerut ajutorul pentru crearea meniului.
Ce a ieșit? Haideți să consultăm lista ingredientelor și modul de preparare! 😊
Alte prăjituri și torturi încercate și apreciate de cititori:
Prăjitură After Eight cu ciocolată si cremă de mentă, rețeta aici:
Tort de ciocolată cu zmeură și mascarpone, rețeta aici:
Chocotorta, prăjitură cu biscuiți de cacao si cremă de dulceață de lapte cu branză, rețeta aici:
Tort Natacha, cu cremă de ciocolată albă, piure de caise și ganache de ciocolată, rețeta aici:
Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.
Ingrediente
Pentru blat:
Pentru crema de unt de arahide:
Pentru ganache
Pentru decor
Mod de preparare tort Olivia cu banane, unt de arahide și ciocolată
Preîncălzim cuptorul la 180 de grade.
Pentru blat:
Într-un bol amestecăm toate ingredientele uscate: făina, cacaua, praful de copt și bicarbonatul.
Punem ouăle, zahărul, extractul de vanilie, iaurtul, uleiul și sarea într-un bol încăpător, le amestecăm cu un tel până se topește zahărul.
Adăugăm în compoziția umedă ingredientele uscate și omogenizăm cu ajutorul unei spatule.
Punem un ibric cu apă să fiarbă, măsurăm 60 de ml și turnăm peste compoziție amestecând rapid, dar nu prea mult, atât cât să obținem o compoziție omogenă.
Turnăm compoziția în tava tapetată cu hârtie de copt. Coacem 22-25 de minute sau până trece testul scobitorii. După coacere, scoatem afară tava și o lăsăm să se răcească în tavă. După ce s-a răcit, întoarcem blatul cu fața în jos și dezlipim ușor hârtia de copt.
Tăiem blatul în 4 felii.
Pentru crema de unt de arahide:
Punem untul la temperatura camerei cu zahărul pudră și spumăm cu ajutorul unui robot de bucătărie.
Adăugăm untul de arahide și smântâna pentru frișcă și batem in continuare până obținem o cremă fină și aerată.
Adăugăm arahidele tocate mărunt și amestecăm ușor.
Pentru ganache:
Aducem smântâna în punctul de fierbere și o dăm jos de pe foc, adăugăm ciocolata, lăsăm 2-3 minute după care omogenizăm. Dăm ganache-ul la rece, pentru o oră.
Scoatem ganache-ul de la rece și îl spumăm cu ajutorul unui robot de bucătărie, pentru câteva secunde. Mare atenție, nu bateți prea mult că se va tăia.
Pentru decor:
Punem la topit untul cu ciocolata, le adăugăm într-un castron alături de untul de arahide și omogenizăm.
Adăugăm smântâna pentri frișcă și batem până obținem o cremă fină și aerată.
Asamblare:
Punem un blat, 2 banane tăiate longitudinal în 4, o treime din crema de unt de arahide, al doilea blat, jumătate din ganache-ul de ciocolată spumat, al treilea blat, celelalte 2 banane rămase tăiate longitudinal, iar o treime din crema de unt de arahide și ultimul blat.
Amestecăm ganache-ul rămas și crema de unt de arahide și îmbrăcăm părțile exterioare și deasupra tortul.
Ornăm cu crema obținută pentru decor și arahide.
Spor la treabă și poftă bună! 😊👍🎂
Dimensiune tavă: 33/45 cm