Zacuscă țărănească de vinete cu legume coapte o rețetă pe care am făcut-o pentru prima dată așa după capul meu, dar de acum garantat aceasta va fi cea pe care o voi folosi de fiecare dată.
În fiecare toamnă, bucătăria se umple de mirosuri care-mi amintesc de copilărie: vinete coapte pe plită sau grătar ardei grași rumeniți, ceapă călită încet în ulei, roșii dulci și zemoase.
Zacusca țărănească de vinete este una dintre acele rețete de suflet, moștenite din vremuri în care totul se făcea cu răbdare și din ingrediente simple, dar pline de gust.
Legumele se coc pe îndelete, pentru a-și păstra aroma bogată, apoi sunt curățate și tocate mărunt. Vinetele catifelate, ardeii dulci și roșiile parfumate se împletesc într-un sos dens, lucios, care fierbe încet până capătă gustul acela inconfundabil de zacuscă adevărată. Pusă cu grijă în borcane și păstrată la loc răcoros, aduce în mijlocul iernii savoarea zilelor târzii de toamnă.
Se întinde perfect pe o felie de pâine de casă, e ideală pentru micul dejun sau pentru un prânz rapid și este mereu un motiv bun să strângi familia la masă.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Coacem la foc deschis toate legumele inclusiv roșiile și ceapa. Le curățăm de coajă.
Într-o oală încăpătoare punem uleiul cu ceapă și puțină sare și le călim până se înmoaie bine și compoziția devine păstoasă.
Adăugăm roșiile și continuăm să gătim pentru vreo 20 de minute la foc mic spre mediu amestecând din când în când să nu se prindă.
Punem și ardeiul peste compoziția din oală și mai fierbem aproximativ o oră la foc mediu, amestecând să nu se prindă de fundul oalei.
Când vedem că în partea de sus a oalei se ridică ușor uleiul, e semn că putem adăuga vinetele. Continuăm să fierbem 20-25 de minute sau mai mult dacă o doriți mai groasă.
Sterilizam borcanele în cuptor la 200 de grade pentru 10 minute.
Adăugăm condimentele și dăm gustul iar de aici încă 5 minute pe foc apoi în borcane, punem capacele și în pat de prosoape să se răcească treptat.
Gustos, sănătos și cu o aromă inconfundabilă de zacuscă autentică ca la bunica acasă.
Pentru multe alte rețete de dulcețuri dar și conserve pentru iarnă, găsiți în secțiunea conserve și murături sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.