Azi o sa facem cea mai bună și mai delicioasă Ciorbă de perișoare de pui à la grec cu ingrediente simple și la îndemâna tuturor, dar și un mod de preparare foarte simplu.
Este atât de gustoasă, hrănitoare și aspectuoasă încât o mănânci din priviri, unde mai punem că este și ideală pentru zilele răcoroase.
Având în vedere că eu nu prea sunt un mare fan al supelor și ciorbelor, există totuși câteva care îmi plac cum este și aceasta. Consistentă, sățioasa, plină de legume, carne, smântână din abundență și ușor acruță nu are cum să nu placă oricui.
Acum nu îmi rămâne decât să vă invit să rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și a modului de preparare foarte simplu explicat pas cu pas.
Pentru multe alte rețete de supe cu sau fără carne ori preparate de post și multe altele, găsiți în secțiunea supe și ciorbe sau click pe fotografie
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.
Ingrediente pentru ciorbă:
Ingrediente pentru perișoare:
Ingrediente pentru liezon:
Mod de preparare:
Pentru început vom curăța și spăla toate legumele. Le tăiem toate cuburi, mai puțin ceapa pe care o vom tăia mărunt. Le punem la călit cu ulei și sare, într-o oală la foc mediu pentru 10-12 minute.
Punem o oală cu 1,5 l de apă și sare la foc, iar între timp, vom face perișoarele astfel: într-un castron vom amesteca carnea tocată cu pătrunjelul tocat, ouăle, sarea și piperul, omogenizăm bine.
Încorporăm și orezul.
Când apa fierbe le răsturnăm în apa și le fierbem 10 minute la foc mediu. Luăm spuma jos.
După cele 10 minute, punem perișoarele în oala cu legume, punem și supa strecurată și lăsam 15 minute să fiarbă la foc mic.
Pentru liezon punem gălbenușurile, smântâna, făina și le omogenizăm.
După cele 15 minute cu un polonic luăm din supă și punem peste liezon amestecând încontinuu, cât de multă supă putem, pentru a aduce liezonul cât mai aproape de temperatura din oală.
Răsturnăm castronul înapoi în oala cu supă, oprim focul și mai amestecăm 3-4 minute încontinuu.
Nu chiar simplu, dar nici foarte complicat, însă foarte gustoasă și hrănitoare. Acum vă las să vă apucați de treabă, nu înainte de a vă ura poftă bună!