Dacă îți dorești o salată de vară ușoară, colorată și plină de arome, această salată de caise cu mozzarella și șuncă presată este alegerea ideală. Combinația dintre dulceața naturală a caiselor coapte, prospețimea mozzarella, gustul delicat al șuncii presate oferă un preparat echilibrat, potrivit atât pentru prânz, cât și pentru o cină ușoară.
Această rețetă este gata în doar câteva minute și poate fi servită ca aperitiv, fel principal sau garnitură pentru preparate la grătar. Ingredientele sunt simple, accesibile și se completează perfect, rezultând o salată răcoritoare, bogată în vitamine și proteine.

Salata de caise cu mozzarella și șuncă presată este ideală în sezonul caiselor, când fructele sunt dulci și parfumate. Poți adăuga frunze de rucola, mix de salată verde, busuioc proaspăt, nuci sau semințe pentru un plus de textură și savoare. Un dressing din ulei de măsline extravirgin, suc de lămâie și puțină miere completează armonios toate aromele.

Dacă ești în căutarea unei rețete rapide, sănătoase și aspectuoase, această salată este o alegere inspirată pentru mesele de zi cu zi sau pentru ocazii speciale. Descoperă cât de bine se îmbină gustul fructelor proaspete cu mozzarella cremoasă și șunca presată într-un preparat simplu, elegant și plin de prospețime.

Pentru multe alte rețete de salate, gustări reci sau calde cu sau fără carne și multe altele, găsiți în secțiunea aperitive click aici sau pe fotografie.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Spălați și tăiați caisele în jumătate, îndepărtați sâmburii și puneți-le într-un castron cu uleiul de floarea soarelui.

Roșiile le spălăm și le tăiem felii.
Scurgem bine mozzarella și o tapetăm cu un șervet de bucătărie pentru a elimina excesul de lichid. Apoi dacă ați ales să folosiți bilă mare tăiați-o felii.
Încingem o tigaie grill de preferat dar merge la fel de bine și într-o tigaie teflonată, punem caisele câte 40/50 de secunde pe fiecare parte. Le scoatem pe o farfurie să se răcească complet.

Pe un platou distribuim salată verde peste care presărăm sare, piper si jumătate din cantitatea de ulei de măsline.
Apoi după imaginație distribuim restul ingredientelor, caisele, roșiile, mozzarella, șunca, frunzele de busuioc, sare și la final uleiul de măsline rămas.

Noi am servit cu pâine prăjită dar merge la fel de bine și cu o pâine proaspătă de preferat o baghetă, ciabatta sau orice vă place.

Spor la treabă și să vă fie de folos!
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.