Fructe murate, ideale pentru fripturi și specialități de carne

( 4.1 out of 5 )
Loading...
  • -12-15 borcane de 720 mlServings+
  • 30 mTimp de preparare
  • 5 mTimp de gatire
  • 35 mGata in
Print Recipe

Fructe murate, ideale pentru fripturi și specialități de carne


Îmi aduc aminte cu ani în urmă de prietenii părinților mei, la care mâncam această delicatesă,  la sat, în județul Timiș, de obicei mergeam de sâmbătă până duminica la ei, iar masa de prânz din ziua de duminică conținea musai supa de pui cu tăiței sau găluște, friptura de pui sau de porc și aceste fructe murate ori compot.

Chiar dacă reţeta este de fructe murate, din amestec nu pot lipsi ţelina şi morcovul. Odată puse la borcan, este suficient să așteptăm 2 săptămâni după care pot fi consumate în aproximativ 1 an și asta pentru că ele nu conțin conservanți. Sunt excelente pentru digestie, păstrând o mare parte din vitamine și nutrienți fiind recomandate și diabeticilor.

Sarea, zahărul şi boabele de muştar şi de piper sunt singurele condimente necesare. Deşi fructele vor avea aroma specifică murăturilor, ele vor rămâne dulci-acrișoare.



Ingrediente:

  • 1 kg mere verzi mai mici și tari
  • 1 kg mere roșii mai mici și tari
  • 1 kg gutui
  • 1 kg pere roșii mici și tari
  • 1 kg pere verzi mici și tari
  • 1 kg struguri albi
  • 1 kg struguri roșii
  • 3-4 morcovi
  • 1 rădăcină medie de țelina cu tot cu frunze
  • 12-15 lingurițe boabe de mustar în funcție de câte borcane vor ieși după ce vom pune fructele în borcane
  • 12-15 lingurițe Bobe de piper în funcție de câte borcane vor ieși după ce vom pune fructele în borcane
  • 12-15 lingurițe sare grunjoasă penttu murături în funcție de câte borcane vor ieși după ce vom pune fructele în borcane
  • 1 lămâie
  • 12-15 linguri de zahăr tos
  • Pentru fiecare litru de apă, 250 ml oțet de 9 grade

Mod de preparare:

Spălăm fructele, curățăm rădăcinoasele și le spălăm.

Punem un bol cu apă rece în care stoarcem o lămâie.

Tăiem felii merele, perele, gutuile și rădăcinoasele și le punem în bolul cu apă, ca să evităm oxidarea lor. Strugurii îi rupem de pe ciorchine și îi punem într-un bol.

Așezăm în borcane frunzele de țelină, o parte din rădăcinoase și așezăm feliile de fructe astfel încât să rămână cât mai puțin aer în borcan, deasupra punem boabele de struguri. 

Turnăm apă rece în borcane peste fructe după care le golim doar lichidul într-o cratiță, măsurăm cantitatea de lichid obținută și pentru fiecare litru de apă adăugăm câte 250 ml de oțet de 9 grade.

Punem cratița pe foc și adăugăm atâtea lingurițe de sare și câte una de zahăr în funcție de câte borcane avem.

Lăsăm până ajunge în punctul de fierbere, timp în care punem câte o linguriță de boabe de piper și de muștar în borcane.

Când lichidul ajunge în punctul de fierbere turnăm peste fructe cu atenție, la început câte puțin după care completăm până în gura borcanului.

Punem capacele, le strângem și le întoarcem cu fundul în sus, așezate în prosoape până se răcesc de la sine.

După ce s-au răcit, le așezăm în cămară, pentru 2 săptămâni, după care pot fi consumate, iar pentru că aceste murături nu conțin conservanți, este recomandat să fie păstrate timp de aproximativ un an. Spor la treabă și poftă bună!

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password