Sărățele fragede de post cu borș

( 0 out of 5 )
Loading...
Sărățele fragede de post cu borș
  • 6-700 gYield
  • 15 mPrep Time
  • 25 mCook Time
  • 40 mReady In
Print Recipe

Sărățele fragede de post cu borș

E vremea postului, prilej numai bun să facem niște sărățele fragede de post cu borș.

Sărățele fragede de post cu borș

Din numai câteva ingrediente simple pe care majoritatea le avem în cămară, azi facem cele mai bune și mai fragede sărățele de post.

Totul a pornit de la cornulețele de post cu borș, pe care vroiam să le pregătesc, însă de dimineață poftele s-au schimbat radical și vroiam ceva sărat. Și cum mă gândeam eu ce să pregătesc, am făcut aluatul de cornulețe cu borș, doar că nu am pus ingredientele dulci în el.

Ce putea să nu iasă sau sa iasă rău, că frăgezimea nu ține de ingredientele dulci și uite-așa oul l-am înlocuit cu semințele de in și au ieșit niște sărățele atât de fragede și de gustoase încât nu cred să fii mâncat altele de post mai bune ca și acestea.

Așadar vă invit să Rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și a modului simplu de preparare.

Sărățele fragede de post cu borș

Pentru multe alte rețete de post, intrați în secțiunea rețete de post, click aici sau pe fotografie. 

Guacamole mexican, cremos și gustos

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Cum se fac minunatele sărățele fragede de post cu borș?

Ingrediente: 

  • 500 de grame de făină obișnuită (eu am folosit făină tip 650)
  • 7 grame drojdie uscată sau 25 grame drojdie proaspătă
  • 1 lingură de zahăr tos
  • 1 linguriță sare
  • 200 ml. de borș
  • 200 ml. de ulei de floarea soarelui sau alt ulei vegetal cu gust neutru
  • 1 linguriță semințe de in măcinate
  • 3 linguri de apă
  • Semințe/sare grunjoasă după preferințe

Mod de preparare:

Preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Tapetăm o tavă de cuptor cu hârtie de copt.

Încălzim borșul atât cât să putem ține degetul în el.

Amestecăm semințele de in măcinate cu cele 3 linguri de apă și dăm deoparte. Dacă nu găsim gata măcinate le putem măcina cu mașina de cafea, așa cum am făcut și eu.

Măcinăm semințele de in

Amestwcam semințele de in cu apa

Punem făina într-un castron și facem o gaură în mijlocul ei.

Adăugăm drojdia, zahărul și borșul încălzit.

Adăugăm apa peste drojdie

Amestecăm în mijlocul aluatului cât să se amestece drojdia cu zahărul, borșul și să se formeze consistența unei maia. Lăsăm 15-20 minute la dospit, în funcție de cât de cald este în bucătărie.

Amestecăm borșul cu drojdia

Adăugăm uleiul și frământăm rapid până obținem un aluat omogen. Nu vă speriați nu va fi neted și nici elastic, dar așa trebuie să fie.

Adăugăm uleiul

Lăsăm din nou la dospit pentru încă jumătate de oră, acoperit cu o folie sau un prosop de bucătărie.

Lăsam aluatul la dospit

Pe un plan de lucru bine înfăinat punem aluatul și îl întindem cu o dimensiune de 30/40 de cm.

Intindem aluatul

Împăturim aluatul spre centrul lui astfel: venim o treime cu partea de sus în jos, aducem partea de jos peste cea de sus, aducem partea din dreapta o treime spre stanga și ultima fază aducem partea din stânga peste cea din dreapta.

Impaturăm aluatul Împachetat aluatul

Presărăm din nou făină pe planul de lucru și intindem din nou aluatul la aceeași dimensiune de 30/40 cm.

De aici trebuie să ne mișcăm rapid. Ungem aluatul cu amestecul de in.

Ungem cu compoziția de in

Tăiem ssărățelele cu ajutorul unui pinten și presărăm semințele.

Presaram semințele

Punem totul pe tavă și dăm la cuptor pentru 25-28 de minute sau până se rumenesc frumos.

Punem saratelele pe tava

Spor la treabă și poftă bună!

Sărățele fragede de post cu borș

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. mai multe informații

Setările de coockie pe acest website trebuie setate pe "permite coockies" pentru a vă putea oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să folosiți acest website fără a schimba setările de coockie sau apăsați pe "Accept" înseamnă că sunteți de acord cu ele.

Închide