În perioada asta tot timpul fac coji de portocale învelite în ciocolată sau confiate – candied orange peel. Este sezonul perfect pentru cojile de portocale pe care să le putem confia. Și când stai și te gândești că oricum ele ajung la tomberon, parcă e mai bine să le dai o nouă viață.
Plus ca pot fi păstrate o perioadă destul de lungă de timp și deasemeni pot fi utilizate pentru alte deserturi.
Practic din doar 3 ingrediente poți obține un desert excelent de bun, ori un semipreparat pentru prăjituri. Rețeta asta este atât de simplă și cum spuneam mai devreme doar din niște coji de portocale, zahăr și ciocolată. Eu abia astept să vină sezonul rece să mă pot bucura de aceste fructe exotice atât în varianta proaspătă cât și marmeladă sau confiate.
Pentru o reușită, va trebui să respecți în totalitate procesul de preparare dar și cantitățile, iar rezultatul te va uimi, mie deja îmi lasă gura apă, numai când mă gândesc.
Rămâneți alături pentru lista ingredinetelor, dar și modul super simplu de preparare.
Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Curățăm portocalele și le spălăm bine sub jet de apă rece. Tăiem cojile felii cu o grosime de maxim 1 cm.
Punem o oală cu 2 l de apă la fiert, iar când dă în clocot adăugăm cojile, iar din momentul în care clocotește mai fierbem 5 minute la foc mediu.
Scurgem cojile într-o sită și repetăm operațiunea încă o dată.
Într-un vas punem zahărul cu apa și amestecăm până se dizolvă zahărul și turnăm peste cojile de portocale.
Fierbem la foc mic 25-30 de minute sau până se reduce aproape tot sucul. Ideea e să nu ne rămână prea mult sirop, dar nici să le caramelizăm, pentru că nu vor mai avea același gust răcoritor și fresh.
Scoatem fiecare coajă de portocale pe un grătar la scurs și le lăsăm să se tempereze.
Temperăm ciocolata astfel: punem o oală la fier cu apă, iar când fierbe, punem castronul cu ciocolata și o aducem la 32 de grade Celsius. Dacă nu aveți un termometru, amestecați într-una în castronul cu ciocolata până aceasta se topește, după care o dați jos de pe oala cu apă fierbinte.
Odată ce se pot manevra, le luăm cu ajutorul unui clește sau le înțepăm cu ajutorul unei scobitori si le trecem prin ciocolata topită. Le ștergem ușor de excesul de ciocolată.
Le punem din nou pe o hârtie de copt și le lăsăm 12-16 ore să se întărească ciocolata, la temperatura camerei. Apoi le putem pune într-o cutie de metal cu hârtie de copt înăuntru și păstrate până la 6 luni într-o cămară sau într-un loc răcoros.
Spor la treabă și poftă bună!