Această rețetă de Pui picant cu legume în stil chinezesc este preferata mea, dar și a celor care au degustat-o din mâna mea.
De mulți ani de când gătesc aceasta reteta, am un succes incontestabil 😂😂😂, pe deoparte ca știu sa gătesc, doar sunt bucatar, iar pe cealaltă, cu trecerea timpului am tot îmbunătățit-o. Sunt convins ca nu respect întocmai reteta originala, dacă o fi existând, însă am gatit-o și pentru o delegație de asiatici, care au rămas plăcut impresionați. Ce-mi mai place sa ma laud 🙈🙈🙈 Dar dacă am cu ce, de ce nu?! Ador efectiv stilul lor de gatit stir-fry adică rapid și puțin, pe deoparte legumele își vor păstra culoarea iar pe cealaltă aproape toate proprietățile.
Imi aduc aminte ca prima data când am gatit aceasta reteta, sa fie prin 2005-2006, cu greu făceam rost de toate sosurile și Ingredientele de care aveam nevoie, dar dacă stau bine și ma gândesc și atunci era foarte buna.
Mai nou pe la noi prin toate
supermaketurile găsiți colțul sau raionul cu produse asiatice, așa ca nu va fi greu sa achiziționați materia prima nevesara pentru aceasta reteta. In mod normal ar trebui sa folosim o tigaie wok, dar dacă nu aveți, nu va faceți griji, se poate și intr-o tigaie teflonata sau chiar de inox.
Pentru multe alte rețete cu sau fără carne ori preparate de post și multe altele, găsiți în secțiunea gustări, click aici sau pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.
Ingrediente:
Mod de preparare pas cu pas
Ștergem pieptul de pui cu un șervet de Bucătărie și îl tăiem julienne, îl punem intr-un castron peste care adăugăm amidonul, un sfert din sosul de soia, oțetul de orez, piperul și dacă mai necesita sare. Amestecăm bine și lăsam totul la marinat până pregătim sosul.
Intr-un bol punem restul de sos de soia, zahărul, uleiul de susan și amestecăm bine până se dizolvă zahărul.
Spălăm legumele, le curățăm și le tăiem felii.
Încingem o tigaie la foc mare, adăugăm 2-3 linguri de ulei vegetal, iar când vedem ca deja fumega adăugăm jumătate din cantitatea de piept de pui, timp in care amestecam continuu și păstram focul la temperatura mare, până când Bucățile de carne primesc o culoare auriu-roșcată, o scoatem afară intr-un castron și facem la fel și cu cealaltă cantitate de carne.
E timpul sa ne apucam de legume, adăugăm intr-o tigaie încinsă bine restul de ulei, ghimbirul și usturoiul tocat mărunt, ardeiul iute si le lăsam câteva secunde iar apoi legumele și le amestecăm continuu sa nu se ardă, timp de vreo 5-6 minute.
Peste legume adăugăm carnea, sosul de soia și continuam gătirea încă 2-3 minute, pana se leagă sosul și se îmbina gustul legumelor cu cel al cărnii.
Puiul este gata 🙂
Spor la treabă și poftă bună!