Biscuiți cu ardei copți și cheddar

( 5 out of 5 )
Loading...
Biscuiți cu ardei copți și cheddar
  • 1,3 kgPortie
  • 30 mTimp de preparare
  • 20 mTimp de gatire
  • 50 mGata in
Print Recipe

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Categoric acești biscuiți cu ardei copți și cheddar vor fi iubiți în egală măsură atât de cei mici cât și de cei mari. Sunt atât de buni, gustoși  cu exterior ușor crocant, cu straturi care se desfac pale-pale și culmea nu ai nevoie de nici o împăturire pentru a obține multele straturi.

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Eu i-am regăsit într-o patiserie din Chicago și toată perioada cât am stat acolo am fost zilnic să îmi iau minunățiile sărate care mi-au marcat la propriu percepția despre patiserie. Iar de atunci am visat la ei până azi când au ajuns în această formă atât ca ingrediente dar și mod de preparare și bine că nu am cedat la câte combinații nereușite am făcut până să-i aduc în varianta perfectă. Pot fi tăiați atât cu o formă cât și pătrați, dreptunghiuri sau chiar sun forma sărățelelor. 

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Sunt foarte ușor de pregătit și mai toate ingredientele le găsești prin cămară, ba chiar cred că se pot face și cu un cașcaval mai maturat fără nici un fel de problemă.

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Acum vă invit să rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și a modului de preparare detaliat pas cu pas.

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Cum facem celebrii biscuiți cu ardei copți și cheddar?

Ingrediente:

600 g făină albă tip 000

10 g praf de copt

10 g bicarbonat de sodiu

200 g unt cu 80% grăsime

200 g cheddar roșu

200 g bacon/șuncă feliată crud uscate

200 g ardei copți fără cotor și sâmburi

2 ouă

150 g smântână grasă cu 30% grăsime

1 legătură de pătrunjel

Sare și piper după gust

Susan/fulgi sare pentru deasupra

Mod de preparare:

Dăm pe răzătoarea cu ochiuri mari cheddarul.

Tăiem baconul julienne.

Tăiem mărunt pătrunjelul.

Ardeii copți împreună cu ouăle, smântâna, sarea și piperul le punem într-un castron și le mixăm cu ajutorul unui blender vertical până se omogenizează.

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Cernem făina într-un castron împreună cu praful de copt și bicarbonatul.

Untul rece îl dăm pe răzătoarea cu ochiuri mari în castronul cu faină, astfel încât untul să se amestece cu făina și să nu se lipească unul de celălalt.

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Facem o gaură în amestecul de faină și punem compoziția de ardei cu ouă, cheddarul, baconul și pătrunjelul tocat mărunt.

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Cu ajutorul unei spatule amestecăm compoziția atât cât să se lipească iar când aceasta devine ineficientă trecem la frământatul manual. Frământăm doar cu vârful degetelor astfel încât aluatul să devină compact. Învelim aluatul într-o folie de prospețime și îl dăm la frigider pentru minim 4 ore sau indicat ar fi peste noapte.
Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Pe un plan de lucru presărat cu făină întindem aluatul la o grosime de 1,6-1,8 cm. Decupăm cu ajutorul unor forme cilindrice cu diametrul de 5-6 cm sau tăiem forme pătrate/dreptunghiulare  și punem pe tăvile tapetate cu hârtie de copt.

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Presarăm susan/semințe/fulgi de sare și dăm la cuptorul preîncălzit la 175 de grade pentru 20-22 de minute.

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Simplu, rapid și gustos, așadar spor la treabă și poftă bună!

Biscuiți cu ardei copți și cheddar

Pentru multe alte rețete de patiserie cu sau fără carne și multe altele, găsiți în secțiunea produse de patiserie, click aici sau pe fotografie.

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password