Dovlecei umpluți cu carne și sos de iaurt cu mărar

( 5 out of 5 )
Loading...
  • -2 pServings+
  • 20 mPrep Time
  • 1:20 hCook Time
  • 1:40 hReady In
Print Recipe

Dovlecei umpluți cu carne și sos de iaurt cu mărar

Azi am făcut dovlecei umpluți, pur și simplu din întâmplare, eram prin piață și efectiv mi-au făcut cu ochiul :)) Nu a fost greu deloc să le găsesc destinația finală, rotunzi și dolofani, mi-am zis ca e musai să fac dovlecei umpluți cu carne și sos de iaurt. Asta pentru că forma lor permitea să conțină o cantitate mai însemnată de umplutură față de dovlecelul normal.
Sosul de iaurt cu mărar a venit în completarea gustului final, cu o ușoară aciditate, datorită iaurtului și aroma mărarului proaspăt.
Dacă veți încerca varianta aceasta cu sos de mărar cu siguranță vă veți îndrăgosti de acest preparat simplu, gustos și destul de elegant, pentru a ne surprinde chiar și musafirii.

Ingrediente dovlecei umpluți cu carne și sos de mărar:

  • 2 dovlecei rotunzi
  • 200 g carne tocată de porc
  • 20 g orez
  • 50 ml ulei vegetal
  • 50 g ceapă albă
  • 50 g ardei gras
  • Câteva frunze de cimbru
  • 1/2 legătură mărar
  • Sare și piper după gust

Ingrediente sos de iaurt cu mărar: 

  • 20 g unt
  • 15 g făină albă
  • 150 g iaurt grecesc 10% grăsime
  • 1/2 legătură mărar
  • Sare și piper după gust

Mod de preparare dovlecei umpluți cu carne: 

Tăiem capacele dovleceilor. Cu ajutorul unei lingurițe sau dacă aveți o ustensilă profesională de bucătărie scobim dovleceii și scoatem miezul din interiorul lor, alegem semințele,

iar pulpa rămasă o tocăm mărunt și o punem la călit intr-o tigaie cu puțin ulei și sare până scade toată apa.

“Carcasele” de dovlecel le dăm cu puțină sare și le lăsam la scurs până parcurgem și ceilalți pași ai rețetei.

Curățăm ceapa și ardeii, ii tocăm mărunt și ii punem la călit în ulei cu puțină sare.

Fierbem orezul de jumătate.

Între-un castron încăpător punem carnea, pulpa de dovlecel călită, ceapa și ardeiul călite, orezul, mărarul și cimbrul tocat mărunt, sare și piper după gust.

Omogenizăm și umplem dovleceii.

Le punem capacele și îi dăm la cuptor într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, pentru o oră la 170 de grade.

Mod de preparare pentru sosul de iaurt cu mărar:

Punem untul cu făina într-o tigaie la foc mic până începe să sfârâie. Adăugăm iaurtul și omogenizăm. Amestecăm încontinuu până la primele clocote.

Adăugăm mărarul, sare și piper după gust.

Servim dovleceii umpluți cu sos de mărar alături.

Simplu, gustos si rapid. Spor la treabă si poftă bună!

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. mai multe informații

Setările de coockie pe acest website trebuie setate pe "permite coockies" pentru a vă putea oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să folosiți acest website fără a schimba setările de coockie sau apăsați pe "Accept" înseamnă că sunteți de acord cu ele.

Închide