Prăjitură ora 12, rețetă de cofetărie veche

( 4.6 out of 5 )
Loading...
  • -20 pServings+
  • 50 mTimp de preparare
  • 20 mTimp de gatire
  • 1:10 hGata in
Print Recipe

Prăjitură ora 12, rețetă de cofetărie veche


De ora 12 m-am îndrăgostit iremediabil cu ani în urmă, pe vremea lui Ceaușescu. Când veneam de la biserică musai ne opream pe la cofetăria din Micălaca, sincer nu mai știu exact cum îi spunea, era pe colțul șirului de blocuri din cartier, alături de alimentara și aprozarul care deserveau o parte din cartier.

Îmi plăceau prăjiturile cu cacao enorm de mult, rolurile cu cacao și cremă de ciocolată, vorba vine ciocolată, că nu aveau nici măcar urmă de ciocolată, ci o cremă de unt cu cacao și zahăr, dar era bunicel, amandinele, însă ora 12 am idolatrizat-o 😂😂😂

De curând am redescoperit-o la un magazin de pâine din zonă care pe lângă produsele de panificație oferă și aceste minunății. Sunt bune, însiropate și cu aromă de rom, însă frișca de deasupra este de-a dreptul un plastic necomestibil. Zilele astea, am tot întrebat în stânga și-n dreapta după rețetă, și după mai multe variante primite de la prieteni, am tot ales, până am ajuns la această variantă a prietenului și tizului meu Nicolae de la o cofetărie din Arad, care și acum le face ca pe vremea când eram în practică la ei.

Rămâneți alături pentru lista ingredinetelor și modul de preparare, pentru a readuce în actualitate gustul de odinioară al prăjiturii ora 12.

Ingrediente:

  • 8 ouă
  • 220 g zahăr
  • 170 g făină
  • 70 g cacao de bună calitate
  • 50 ml apă
  • 70 ml ulei
  • 10 g praf de copt

Ingrediente pentru sirop:

  • 200-250 g zahăr
  • 50 g miere
  • 500 ml apă
  • 50 ml esenţă rom

Ingrediente pentru glazură și decor:

  • 250 g ciocolată cu 60% cacao
  • 60 g unt cu minim 80% grasime
  • 300 ml smântână din lapte pentru frişcă
  • 50 g zahăr pudră

Mod de preparare pentru blat:

Preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Tapetăm cu hârtie de copt o tavă de cuptor cu dimensiunile de 25/30 cm.

Într-un bol cernem făina și cacaua, adăugăm și praful de copt și dăm deoparte.

Într-un bol amestecăm uleiul cu apa și dăm departe.

Batem ouăle cu un praf de sare, iar când a început să se formeze spună, adăugăm treptat zahărul și batem în continuare până obținem o spumă cremoasă, care lasă valuri ușoare la suprafață.

Adăugăm și apa amestecată cu uleiul în compoziția de ouă și batem atât cât să se încorporeze.

Adăugăm în 3 tranșe compoziția de făină și amestecăm cu mișcări ușoare de jos în sus până încorporăm întreaga compoziție uscată.

Turnăm în tava tapetată cu hârtie de copt și dăm la cuptor pentru circa 18 minute sau până trece testul scobitorii.


Scoatem afară din tava în care s-a copt și lăsăm să se răcească la temperatura camerei pe un grătar.

Punem zahărul la caramelizat, iar când este topit și are culoarea caramelului adăugăm cu atenție apa și fierbem până se topește.


Lăsăm să se răcească complet după care adăugăm esența de rom și mierea.

Mod de preparare pentru glazură:

Punem ciocolata împreună cu untul într-un vas pe bain marie și amestecăm până se topesc ambele și se omogenizează.

Asamblare:

Dăm jos cu atenție hârtie de copt și decupăm marginile blatului, le tăiem pătrate egale pe care le scufundăm în siropul de zahăr caramelizat cu rom.

Le scoatem pe un platou cu margine, pentr a evita scurgerea siropului în exterior. Turnăm câte o lingură din glazură pe fiecare bucată de prăjitură și cu dosul lingurii nivelăm ușor, astfel încât să acoperim întreaga suprafața și să lăsăm să se scurgă din loc în loc.

Cum se bate frișca:

Batem frișca până lasă forme ușoare, adăugăm zahărul pudră și continuăm să batem până se întărește. Aveți grijă să nu o bateți prea mult, că se va tăia.

necunoscut.jpg

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

Cu ajutorul unui sac cu șpriț facem aveline deasupra fiecărei bucăți de prăjitură, o decorăm cu ciocolată topită sau razuită, după plăcere și o dăm la rece pentru îmbinarea gusturilor. După jumătate de oră se poate servi.


Pentru mine, as putea spune că este extrem de simplu și că am terminat toată treaba cu tot cu spalat de vase în mai puțin de o oră și jumătate. Așa că nu îmi rămâne decât să vă urez spor la treabă și poftă bună!

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password