Azi facem Sos de usturoi cu iaurt – Rețetă simplă și rapidă din numai 5 ingrediente simple pe care cu torii le avem în cămară sau frigider.
Este potrivit pentru absolut orice pane fie ca e șnițel, crispy, conopidă pane, cartofi copti, prăjiți sau chiar ca și parte din multe dressinguri pentru salate.
Vă spun cu mâna pe inimă că este cel mai bun și mai cremos, gustos și rapid sos de usturoi din câte am făcut. Am ajuns chiar să îl mâncam și pe pâine prăjită de la mic dejun până la cină.
E atât de simplu incalificabil de făcut din doar câteva ingrediente și nu înțeleg cum restaurantele care fac livrare toate fără excepție au un sos de usturoi identic, o apă chioară cu aromă de usturoi și atât…
Acum vă invit să rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și a modului de preparare explicat pas cu pas.
Ingrediente:
1 ou întreg
200 ml ulei de floarea soarelui
2-3 sau chiar 4 căței de usturoi în funcție de cât de aromat doriți să fie
200 g iaurt grecesc cu 10% grăsime
Sare după gust
Mod de preparare:
Curățăm usturoiul.
Punem oul cu uleiul și cu sarea în borcanul unui blender vertical. Punem blenderul vertical pe fundul borcanului și pornim pe viteză maximă fără a modifica poziția blenderului. Când vedem că nu mai trage ulei și nu se mai “mișcă” nimic în borcan ridicăm ușor atât cât să înglobăm uleiul rămas. Mare atenție și nu grăbiți acest pas.
Adăugăm cățeii de usturoi și mixăm în continuare până se omogenizează compoziția iar cățeii de usturoi sunt bine mixati.
Adăugăm jumătate din iaurt în compoziția de maioneză cu usturoi și mixăm. Restul de iaurt îl adăugăm la compoziție fără a mixa. Astfel veți obține o consistență mai fermă.
Simplu, rapid și gustos! Spor la treabă și să vă fie de folos!
Pentru multe alte rețete de post, intrați în secțiunea rețete de post, click aici sau pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.