Tort Sasha cu nucă și ciocolată

( 4.3 out of 5 )
Loading...
Tort Sasha cu nucă și ciocolată
  • -16 pServings+
  • 60 mTimp de preparare
  • 60 mTimp de gatire
  • 2:0 hGata in
Print Recipe

Tort Sasha cu nucă și ciocolată

Tort Sasha cu nucă și ciocolată

Acest Tort Sasha cu nucă și ciocolată este unul din cele mai bune pe care le-am făcut vreodată, apreciat și încercat de sute de cititori

Zilele trecute a fost nunta vărului meu și cum la acest fel de evenimente suntem invitați să servim tot felul de mâncăruri, prăjituri și băuturi fel de fel, una din prăjiturile de pe platou îmi făcea cu ochiul, am gustat-o și pot spune că m-am îndrăgostit iremediabil de minunăția mică cu două creme și blat de bezea cu nucă, așa că mi-am zis că e musai să o reproduc, deși bucățica era atât de mică, avea un gust demențial.

Bineînțeles că tot rândul l-am eliminat dintre celelalte prăjiturele și de atunci gândul meu a stat doar acolo.

Azi i-a venit rândul, așa că am făcut Tort Sasha cu nucă și ciocolată și ciocolată un blat de nucă, o bază de cremă, pe care am împărțit-o în 3, am adaugatvsi 3 feluri de ciocolată și pentru un plus de gust niște vișine din dulceață sau vișine special puse la păstrat pentru prăjituri.

Mai departe puteți descoperi lista ingredientelor și modul exact de preparare.

Alte prăjituri și torturi încercate și apreciate de cititori:

Prăjitură After Eight cu ciocolată si cremă de mentă, rețeta aici:

Tort de ciocolată cu zmeură și mascarpone, rețeta aici:

Chocotorta, prăjitură cu biscuiți de cacao si cremă de dulceață de lapte cu branză, rețeta aici:

Tort Natacha, cu cremă de ciocolată albă, piure de caise și ganache de ciocolată, rețeta aici: 

Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie. 

necunoscut.jpg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Ingrediente necesare

Pentru cele 3 creme de ciocolata:

  • 1 l lapte
  • 150 g ciocolată neagră cu minim 70% cacao de bună calitate
  • 200 g ciocolată cu lapte de bună calitate
  • 200 g ciocolată albă
  • 3 linguri nucă de cocos
  • 10 buc gălbenușuri
  • 250 g unt cu minim 82% grăsime
  • 200 g zahăr tos
  • 100 g amidon de porumb
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 1 praf sare
  • Opțional vișine

Pentru blatul de nucă:

  • 240 g nucă măcinată
  • 10 buc albușuri
  • 100 g făină albă
  • 240 g zahăr tos
  • 1 praf sare

Mod de preparare pentru creme: 

Pentru început vom pune trei sferturi din cantitatea de lapte la înfierbântat cu zahărul, sarea și amestecăm din când în când până se topește.

Într-un castron vom pune gălbenușurile pe care le frecăm cu sarea, adăugăm restul de lapte treptat, amidonul și extractul de vanilie.


Omogenizăm iar când laptele ajunge în punctul de fierbere, oprim focul și turnăm toată compoziția, omogenizăm și pornim din nou focul pe minim, amestecăm încontinuu până se ingroasă.

 

Încorporăm untul cubulețe în compoziția fierbinte,


după care o împărțim în 3 părți egale. 

Adăugăm în fiecare parte ciocolata albă, cea cu lapte și cea neagră. În crema de ciocolată albă adăugăm și nuca de cocos. Omogenizăm și dăm la rece.

E momentul să ne apucăm de blat Tort Sasha cu nucă și ciocolată

Pornim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Amestecăm nuca cu făina și le dăm deoparte.

Punem albușurile cu un praf de sare într-un castron încăpător și le batem până lasă ușoare valuri la suprafață. Adăugăm zahărul și batem până obținem o bezea lucioasă și zahărul s-a topit.

Încorporăm amestecul de făină cu nuca măcinată cu ajutorul unei spatule și cu mișcări ușoare de jos în sus.

Turnăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coacem 15-18 minute sau până trece scobitorii. Lăsăm să se răcească după care îl împărțim în 3 bucăți egale pe lung sau pe lat, după marimea tăvii sau după preferințe.

Scoatem cremele de la rece și cu ajutorul unui mixer de bucătărie le batem ușor pentru spumare.

Punem unul dintre blaturi, câteva vișine, ungem cu 3/4 din crema de ciocolată cu lapte, venim cu al doilea blat, iar vișine, 3/4 din crema de ciocolată albă, ultimul blat, vișine, crema de ciocolată neagră.

Împărțim cremele pe marginile laterale, îmbrăcăm tortul, astfel încât să avem o marmorare. Eventual deasupra mai putem pune cât o linguriță de cremă de ciocolată albă și întindem, ca să marmorăm și deasupra.

Ornamentăm cu chipsuri de chocolată, stafide în ciocolată, alune în ciocolată sau orice aveți la îndemână, dar care să fie pe gustul dumneavoastră! Tăiem după minim 4 ore de ținut la rece, asta în caz că mai aveți răbdare 🙂

Bun, bun și iar bun, atât am auzit de la cei care l-au degustat, acest Tort Sasha cu nucă și ciocolată va rămâne mereu unul de sufle și de aici nu îmi rămâne decât să vă urez spor la treabă și poftă bună!

Tips & variations

  • Dimensiune tavă 33/45 cm.

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password