Zacuscă…numai când aud acest cuvânt îmi plouă în gură! Întotdeauna am agreat poate mult peste măsură această zacuscă țărănească de ciuperci, rețetă tradițională uneori uitând de mine și am deschis și al doilea borcan 😂😂😂
Fac zacuscă de mai bine de 20 de ani și asta pentru că înainte, bunica a fost cea care se ocupa de acestă minunăție, odată pentru că într-adevăr gustul este uimitor de bun, ușor dulce și cu aromă de fum și în al doilea rând pentru că nu am mâncat alta mai bună! Vinetele și gogoșarii le coc întotdeauna și probabil acest aspect o face să fie foarte bună și aromată în același timp. Într-adevăr necesită ceva mai mult timp, pentru că toate legumele se toacă la cuțit, în funcție de cât de mult dorim și ne place.
Astăzi a venit și rândul celei cu ciuperci și pentru că zilele trecute colega mea Maria a adus un borcan de zacuscă cu ciuperci la servici și de atunci m-am îndrăgostit iremediabil de ea, de gustul ei și nu de Maria 🤣🤣🤣. Este ceva mai light, adică fără prea mult ulei și atunci mi-am zis că e musai să împărtășesc cu dumneavoastră rețeta ei!
Așadar rămâneți alături pentru a consulta lista ingredientelor și modul de preparare după care să vă apucați de greabă.
Ingrediente necesare pentru 15 borcane de 370 ml:
Mod de preparare:
Coacem vinetele și gogoșarii, le curățăm și le lăsăm la scurs.
Călim ciupercile la foc mic în 250 de ml de ulei până se înmoaie bine. Le lăsăm să se tempereze apoi le tocăm mărunt la cuțit. Se pot toca și prin masina de carne dar eu am ales să le toc la cuțit.
Curățăm ceapa, tocăm mărunt o punem la călit pe foc mic în uleiul de floarea soarelui cu o lingură din cantitatea totală de sare.
Tocăm gogoșarii mărunt în funcție de cât de fină dorim să iasă zacusca și îi adăugăm peste ceapa călită, continuând să călim până și ceapa prinde culoarea gogoșarilor.
Încorporăm ciupercile si lăsăm să scadă atât cât dorim să fie de consistentă zacusca.
Adăugăm vinetele tocate mărunt, sare, foile de dafin, piperul, pasata de roșii. Fierbem la foc mic, amestecând constant să nu se prindă.
Sterilizăm borcanele în cuptor și le lăsăm departe până zacusca e gata fiartă. Verificăm gustul și dacă mai este nevoie de sare și piper.
Turnăm în borcane, închidem capacele și le punem în prosoape să se răcească treptat.
Spor la treabă și poftă bună!
Pentru multe alte rețete cu sau fără carne ori preparate de post și multe altele, găsiți în secțiunea gustări, click aici sau pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.