Tiramisu cu fructe de pădure

( 4.7 out of 5 )
Loading...
  • -16Servings+
  • 40 mTimp de preparare
  • 10 mTimp de gatire
  • 50 mGata in
Print Recipe

Tiramisu cu fructe de pădure

Azi facem cel mai bun Tiramisu cu fructe de pădure și o cremă fină de mascarpone cu ouă bătute pe abur și frișcă. Un deliciu de sărbătoare.

Un desert rapid și foarte ușor de pregătit, poate chiar mult mai rapid decât multe alte deserturi. Pe lângă toate astea crema și pișcoturile alături de fructele de pădure se îmbină perfect. Tot ceea ce aveți nevoie pentru acest tort sunt niște ouă, zahăr, mascarpone și cafea, iar rezultatul este de-a dreptul spectaculos. Și ca să îi citez pe prietenii mei “este cel mai bun tiramisu mâncat vreodată de noi”

Sau puteți încerca și Tort Tiramisu, rețeta aici sau click pe fotografie.
Tort Tiramisu

Așadar din numai câteva ingrediente simple și la îndemâna tuturor puteți obține un desert care poate fi pregătit atât în varianta de prăjitură cât și de tort. Tot ceea ce trebuie să faceți e să Rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și a modului explicat pas cu pas în cele ce urmează.

Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie. 

necunoscut.jpg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

Cum facem Tiramisu cu fructe de pădure?

Ingrediente :

36 pișcoturi Savoiardi

Ingrediente pentru cremă:

4 ouă

Un praf de sare

250 g zahăr tos

500 g mascarpone de bună calitate

200 g smântână pentru frișcă din lapte

50 g zahăr pudră

Ingrediente pentru stratul de fructe de pădure:

800 g fructe de pădure

250 g zahăr tos

150 g amidon alimentar de porumb

200 ml apă

Ingrediente pentru însiropat:

15 g cafea solubilă

300 ml apă

50 ml lichior de migdale( eu am folosit Disaronno)

Mod de preparare pentru cremă:

Într-un castron punem ouăle împreună cu zahărul și praful de sare. Punem castronul pe un vas cu apă astfel încât fundul castronului să nu atingă apa. Pornim focul și batem până se îngroașă sau până ajunge la 67 de grade Celsius.

Lăsăm să se tempereze ușor după care adăugăm mascarponele și mixăm până se omogenizează. O dăm la rece pentru 2 ore. 

Batem smântâna pentru frișcă până lasă ușoare valuri la suprafață, precum o zăpadă ușoară și pufoasă, adăugăm zahărul pudră și mai batem puțin până se întărește. Mare atenție, nu bateți foarte mult, că rișcați să se taie și frișca naturală din lapte, niciodată nu va avea ținuta, și nici nu va arăta ca frișca vegatală.

Încorporăm frișca bătută în crema de mascarpone cu ajutorul unei spatule și cu mișcări ușoare.

Mod de preparare pentru stratul de fructe de pădure:

Dizolvăm amidonul in apă.

Într-un vas punem fructele de pădure împreună cu zahărul la foc mic până începe să lase sucul iar când începe să clocotească adăugăm treptat amidonul până obținem o compoziție similară magiunului. Dăm deoparte și lăsăm să se răcească, amestecând din când în când.

Asamblare:

Dizolvăm cafeaua în apă.

Însiropăm jumătate din pișcoturi și le punem pe o tavă cu margini sau într-o formă dreptunghiulară. Nu le scufundați foarte tare, atât cât să le băgați în cafea.

Punem jumătate din cantitatea de fructe de pădure și nivelăm.

Turnăm jumătate din crema de mascarpone.

Iar pișcoturi înmuiate, restul de compoziție de fructe de pădure și cantitatea de cremă rămasă.  Dăm la rece musai pentru 6-8 ore chiar și 12 ar fi ideal 🙂

Tăiem și servim.

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password