Întotdeauna am fost fascinat de acest aluat, cum crește văzând cu ochii. Acest aluat pentru ecler și choux a la creme, este relativ simplu, trebuie doar respectată rețeta și modul de preparare și vei obține niște coji bine coapte și voluminoase chiar dacă pui un pic de aluat.
Eu am făcut Choux a la creme la tavă cu cremă de patiserie, nuci coapte, merișoare și glasate cu ciocolată, o minunăție, iar rețeta o găsești aici sau click pe fotografie
Ingrediente aluat:
120 ml lapte
120 ml apă
80 g unt
Un praf de sare
120 g făină
4 ouă medii
Mod de preparare aluat pentru ecler și choux a la creme:
Punem apa cu laptele, sarea și untul la fiert, când dă în clocot, tragem jos de pe foc și turnăm făina dintr-o dată, amestecând energic pentru a încorpora făina și să nu se facă cocoloașe.
Punem înapoi pe foc la minim pentru un minut amestecând continuu, dăm jos de pe foc.
Imediat cât este fierbinte adăugăm ouăle pe rând, după fiecare amestecând bine până se încorporează perfect iar compoziția este omogenă, apoi adăugăm celelalte ouă și repetăm operația.
La final trebuie să obținem o compoziție consistentă care să fie ușor manevrabilă.
Turnăm după nevoie, cu ajutorul unui sac cu șpriț cu formă rotundă pentru ecler forme alungite.
Sau pentru choux aveline pe care le presăm ușor vârfurile.
Băgăm tava la cuptor pentru 15 minute la 200 de grade, iar după 12 minute la 180 de grade până devin aurii. dacă facem coji mai mari creștem timpul de la 12 la 16 sau chiar 18 minute. Oprim cuptorul și le lăsăm să se răcească cu ușa întredeschisă, obligatoriu!
Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.