Abonează-te la canalul de Youtube

Înghețată de vanilie cu dulce de leche și nuci coapte

( 0 din 5 )
Se încarcă...
  • 1 kgPorții
  • 30 mPreparare
  • 0 mGătire
  • 30 mGata în
Printează rețeta

Înghețată de vanilie cu dulce de leche și nuci coapte

 

Unii consideră înghețata un dulce de vară, eu pot spune din toată inima că e un dulce de orice sezon!

A face rețeta aceasta de înghețată, este pur și simplu o joacă de copii, ingredientele sunt simple și la îndemâna oricui, iar modul de preparare atât de simplu, încât și cel mai neîndemânatic într-ale bucătăriei va reuși să o prepare ca la carte.

Ideea de a face înghețată cu dulce de leche( dulceață de lapte) mi-a venit imediat după ce am făcut o Chocotorta, unul din ingrediente fiind dulcele de leche și mi-am zis de ce nu as face și înghețată!? Așa că nu a fost nici drum lung și nici testări interminabile pentru reușită.

Gustul este genial, ușor de caramel iar nucile coapte nu fac decât să vină în completarea minunăției. Cremoasă și fină pot spune ca este de departe cea mai bune din câte am făcut!

Malte rețete de înghețată la fel de simple, cu fructe sau ciocolată, puteți găsi mai jos.

Înghețată de vișine cu ciocolată, rețeta aici sau click pe fotografie.

Înghețată de ciocolată albă, detalii aici sau click pe fotografia de mai jos

Înghețată de ciocolată belgiană, rețeta aici sau click pe fotografie. 

Înghețată de cireșe cu migdale, rețeta aici sau click pe fotografie. 

Ingrediente:

  • 400 ml dulceață de lapte sau lapte condensat îndulcit pentru prăjituri pe care îl punem la fiert cu tot cu conservă pentru 2 ore
  • 500 ml frișcă din lapte de vacă cu minim 35% grăsime
  • 1 lingură extract de vanilie
  • 70 g nuci coapte tocate grosier

Mod de preparare:

Așa cum v-am scris la ingrediente, dacă nu avem dulceață de lapte putem să o facem în casă, rețeta aici sau putem să fierbem pentru 2 ore conserva de lapte condensat și vom obține mult mai ușor dulcele de leche, așa ca la Chocotorta

Eu am avut acasă o cutie de dulceață de lapte rămasă, pentru că fierb mai multe odată și folosesc la nevoie.

Punem vasul mașinii de înghețat la congelator cu minim 24 de ore înainte.

După preferință punem ori toată cutia de dulceață de lapte sau putem lăsa o lingură deoparte pentru deasupra cum am făcut și eu după care omogenizăm, adăugăm smântâna, extractul de vanilie și amestecăm până obținem o consistentă fină și omogenă. Le dăm la rece pentru cel puțin 2 ore sau peste noapte.

Scoatem de la congelator vasul mașinii de înghețată și turnăm compoziția de smântână cu ciocolată. Pornim și lăsăm să își facă treaba. În cazul în care nu avem o mașină de înghețată punem compoziția într-un vas, o dăm la congelator și amestecăm la fiecare jumătate de oră, pentru cremozitate și a evita formarea cristalelor de gheață.

Turnăm înghețata obținută într-o caserolă peste care vom adăuga diferenta de dulceată de lapte, nuca tocată. Trecem ușor cu o lingură prin ea, atât cât să încorporeze parte din ingredientele adăugate ulterior și să se marmoreze ușor.

O dăm din nou la congelator pentru 1-2 ore, în funcție de cât de repede congelează.

Cu 10 minute înainte de servire, scoatem caserola din congelator în frigider, asta pentru a putea manevra mai ușor. Cu ajutorul unui clește de înghețată, vom porționa și vom servi extra nucă, dulceață de lapte, mentă, ciocolată sau orice altă combinație vă place.

Spor la treabă și poftă bună!!!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Shopping List
x

Parola pierduta

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. mai multe informații

Setările de coockie pe acest website trebuie setate pe "permite coockies" pentru a vă putea oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să folosiți acest website fără a schimba setările de coockie sau apăsați pe "Accept" înseamnă că sunteți de acord cu ele.

Închide

});