Vremea Paștelor e aproape, așa că astăzi vă aduc un altfel de rețetă de Ouă pestrițe vopsite cu coloranți alimentari naturali pe care îi folosim în mod normal la prăjituri.
Practic am luat toate culorile pe care le-am avut în casă și am început să mă joc cu ele. E atât de simplu, rapid și practic fără chimicalele pe care le conțin în mod uzual vopselele de ouă pe care le găsim în comerț.
Ce a ieșit puteți vedea și dumneavoastră în cele ce urmează și pentru ca să vă iasă frumos colorate, trebuie să folosiți după imaginație coloranții.
Acum vă invit să rămâneți alături pentru lista ingredientelor dar și a modului de preparare detaliat pas cu pas.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Spălăm bine ouăle cu apă și detergent de vase, ideal ar fi să folosiți tot naturali fără chimicale.
Punem ouăle la fiert într-un vas cu o cantitate considerabilă de apă si să le acopere bine. Fierbem la foc mediu exact 8 minute din momentul în care apa a început să clocotească. Nu fierbeți la foc mare că se vor crăpa.
Pe o farfurie punem toate șervețelele suprapuse și le ungem bine cu oțet.
Apoi transferăm fiecare bucată de șervețel pe o farfurie și picurăm ici colo coloranții exact așa cum se vede în fotografie. Mare atenție vopseaua trebuie distribuită pe o suprafață care să cuprindă tot oul, 15-16 cm diametru.
Punem câte un ou pe șervețel și adunăm hârtie astfel încât să cuprindă tot oul. Strângem ușor și punem pe un platou tapetat la rândul lui cu șervețel.
Le lăsăm să se usuce complet după care cu grijă îndepărtăm șervețelul. Ungem cu untură și uite ce ouă frumos colorate am obținut!
Spor la treabă și să vă fie de folos!
Pentru multe alte rețete de gustări, preparate de Paște cu sau fără carne și multe altele, găsiți în secțiunea aperitive click aici sau pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.