Șuncă presată de pui făcută în casă este o delicatesă care îmbină gustul său bogat și textura sa fragedă cu prospețimea și aroma naturală a ingredientelor. Această șuncă este preparată cu atenție și migală, oferind o alternativă delicioasă și sănătoasă la produsele din carne procesată din comerț.
Carnea de pui proaspătă este alesă cu grijă și tocată fin, apoi este amestecată cu condimente precum usturoi, boia de ardei, piper și opțional ierburi proaspete sau uscate. Acest amestec este apoi presat într-o formă adecvată și fiert sau copt până când devine ferm și păstrează toată suculența și savoarea.
Șunca de pui făcută în casă este apoi refrigerată pentru a-și dezvolta gustul și a-și îmbunătăți textura. Rezultatul final este o șuncă fragedă, plină de arome naturale și fără aditivi sau conservanți artificiali.
Cu fiecare felie, vei simți gustul bogat al cărnii de pui, îmbinat cu aromele subtile ale condimentelor și ierburilor. Textura fragedă și suculentă face din această șuncă o opțiune versatilă și delicioasă pentru a fi consumată atât în felii subțiri pe pâine proaspătă sau în sandvișuri, cât și în rețete mai complexe, cum ar fi salate sau preparate la cuptor. Este o alegere excelentă pentru cei care apreciază gustul autentic și calitatea ingredientelor proaspete și naturale.
De asemeni iubitorii de tobă de pui făcută în casă pot găsi rețeta aici sau click pe fotografie.
Ingrediente:
Pentru rulat:
Mod de preparare:
Jumătate din cantitatea de pulpe de pui dar și de piept le tocăm pe sită mică la mașina de tocat carne.
Celelalte jumătăți le tăiem cuburi de 1/1 cm.
Punem într-un castron carnea tocată, carnea tăiată cuburi, smântâna, boiaua, usturoiul, sarea și piperul. Amestecăm bine cu ajutorul unei spatule de silicon și o dăm deoparte la temperatura camerei pentru jumătate de oră. Repetăm acest proces încă o dată, verificăm de gust și dacă mai este nevoie mai adăugăm condimente.
Pe o folie alimentară distribuim un pătrat de 25/25 cm cu o linguriță de boia.
Turnăm jumătate din cantitatea de carne, o aranjăm frumos astfel încât să obținem un baton. Rulăm strâns în minimum 10 straturi de folie și legăm bine capetele cu o sfoară în 2-3 locuri. Facem 2 rulade.
Într-o tavă adâncă de cuptor sau o cratiță cu capac cu înălțimea de 10 cm punem 3/4 din înălțime apă și o băgăm la cuptorul preîncălzit la 90 de grade.
Când apa a ajuns la temperatura de 60 de grade, aproximativ 20 de minute, dar asta depinde de cuptor punem ambele rulade și acoperim cu capacul.
Setăm cuptorul la 4 ore și lăsăm să își facă treaba. După trecerea timpului oprim cuptorul și lăsăm șuncă în cuptor până se răcește complet. Eu am lăsat-o peste noapte.
A doua zi scoatem ambele rulade pe un grătar și le lăsăm să se scurgă bine, eventual să se și răcească. Ale mele erau încă călduțe când le-am scos din cuptor.
Punem la frigider pentru minim 2 ore după care putem felia și servi cu plăcere. Spor la treabă și să vă fie de folos!
Pentru multe alte rețete de gustări cu sau fără carne și multe altele, găsiți în secțiunea aperitive click aici sau pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.