Tort Măriuca cu ciocolată și afine

( 4.3 out of 5 )
Loading...
  • -12-14 pServings+
  • 60 mTimp de preparare
  • 15 mTimp de gatire
  • 1:15 hGata in
Print Recipe

Tort Măriuca cu ciocolată și afine

Uneori nu trebuie să ai nevoie de ceva anume, însă ceva din interiorul tău spune că totuși trebuie, așa a apărut acest Tort Măriuca cu ciocolată și afine.

Ieri am fost prin piață și nu pentru că aveam nevoie de ceva anume, însă uneori îmi place să colind piețele, poate găsesc ceva care mi-ar trage cu ochiul și parcă acolo îmi găsesc cea mai bună sursă de inspirație. Gătesc cu ce găsesc în piață și așa îmi pun mintea la contribuție, pentru crearea de rețete noi sau reinterpretarea în stilul meu a celor pe care le știu deja.

Așa a fost și de aceasta dată, când o doamna Măriuca stătea la vânzare cu 2 găleți de afine și nu, nu aveam de afine, încă mai am dulceață de anul trecut, dar totuși am luat câteva pentru a încropi ceva bun sau chiar mâncate proaspete.

Am plecat spre servici, iar gândul îmi steatea efectiv la acele fructe mici și roșii, cu gust ușor dulce-acrișor, pe care odată le mâncam direct de pe munte alături de familie, dar și la tanti Măriuca, gârbovită de lucru, cu mâinile crăpate, cu vorba frumoasă, și ochii de o seninătate rară, care efectiv m-au copleșit. Nu a dorit să fie fotografiată, însă din depărtare am reușit să prind totuși un cadru cu dânsa, însă în semn de respect, pentru doleanța ei, nu am să postez această fotografie!   Am terminat programul, m-am dus acasă și destul de târziu  am zis că o să fac un blat de pandișpan de la prăjitura cu afine și cremă de brânză cu lapte condensat, însă când deschid frigiderul să iau ouăle, surpriză, nu am nici măcar un ou, așa că a trebuit să improvizez, ce a urmat puteți vedea și dumneavoastră în ceea ce urmează, odată cu lista ingredientelor și modul de preparare.

Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie. 

necunoscut.jpg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

Alte prăjituri și torturi încercate și apreciate de cititori:

Prăjitură After Eight cu ciocolată si cremă de mentă, rețeta aici:

Tort de ciocolată cu zmeură și mascarpone, rețeta aici:

Chocotorta, prăjitură cu biscuiți de cacao si cremă de dulceață de lapte cu branză, rețeta aici:

Tort Natacha, cu cremă de ciocolată albă, piure de caise și ganache de ciocolată, rețeta aici: 

 

Ingredinete pentru blat:

  • 450 ml lapte cu 3,5% grăsime
  • 50 ml ulei vegetal
  • Un praf de sare
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 200 g făină
  • 250 g zahăr tos
  • 75 g cacao de bună calitate
  • 10 g praf de copt

Ingrediente pentru ganache-ul de ciocolată:

  • 350 g ciocolată neagră de bună calitate cu 70% cacao
  • 650 g smântână pentru frișcă cu 35% grăsime
  • 150 g dulceață de afine

Ingrediente pentru decor:

  • Afine proaspete sau congelate pentru decor
  • Ciocolată pentru decor

Mod de preparare pentru blat:

 

Preîncălzim cuptorul la 180 de grade.

Punem toate ingredientele uscate într-un castron înafară de zahăr și le amestecăm. Dăm deoparte.

Punem laptele cu uleiul, zahărul și amestecăm până se topește.

Încorporăm ingredientele uscate și omogenizăm.

Turnăm compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și dăm la cuptor pentru 15 minute.

Scoatem tava afară și lăsăm blatul să se răcească în tava în care s-a copt.

Punem smântâna într-o crăticioară și o înfierbântăm, adăugăm ciocolata și o lăsăm 2-3 minute după care o omogenizăm. Dăm la rece pentru minim 2 ore.

Tăiem blatul în 3 bucăți egale pe lung sau pe lat, după preferințe, eu l-am tăiat pe lat 🙂

Scoatem compoziția de ciocolată de la frigider și cu ajutorul unui robot de bucătărie, o batem astfel încât să obținem o cremă aerată (aproximativ plus-minus 1 minut). Nu batem foarte mult că riscăm să se taie.

Ungem prima foaie cu o treime din cantitatea de dulceață. Venim cu o treime din cantitatea de cremă, al doilea blat, iar dulceața de afine, cremă, ultimul blat, dulceața de afine rămasă și ultimul strat îl putem întinde ca la celelalte sau îl turnăm cu ajutorul unui sac cu șpriț.

Decorăm cu afine proaspete și ciocolată, fiecare după Imaginație sau puteți încerca decorul pe care l-am facut eu.

Așadar am terminat-o și pe asta și bună a mai fost! Dacă v-a făcut cu ochiul puteți să o încercați și dumneavoastră! Nu îmi rămâne decât să vă urez spor la treabă și poftă bună!

Tips & variations

  • Dimensiune tavă de copt: 33/45 cm

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password