Mai bună Plăcintă cu mere si scorțișoară cu foi din comerț și sos de vanilie nu cred ca am făcut și mâncat în ultima vreme.
O plăcintă rapidă și foarte gustoasă servită sau nu cu sos de vanilie, ideală pentru zilele în care aveți poftă de dulce și vreti să faceți ceva rapid, fără frământare, creme sau alte brizbrizuri.
Așa a fost și aseară când efectiv vroiam ceva dulce și sincer Numa chef de frământat și frecat la creme nu am avut! :))
Gustul te duce cu gândul la tradiționalul ștrudel cu mere, iar gândul la Viena! Da spun Viena, pentru că acolo am mâncat cel mai bun ștrudel din viața mea, la târgul de Crăciun unde merg an de an și parcă de fiecare dată se autodepășesc. Îmi place să văd oamenii de acolo care mereu sunt drăguți, atenți, cu zâmbete largi și toți fără excepție parcă fac parte dintr-un tablou în care și-au dat mâna cei mai faimoși pictori din lume.
Așadar să urmărim lista ingredientelor și modul de preparare după care să ne apucăm de treabă.
Puteți încerca și alte plăcinte cu foi din comerț care se fac la fel de ușor.
Burek – Plăcintă cu brânză sărată cu foi din comerț, detalii aici click pe fotografie.
Puteti deasemeni să încercați și burekul cu carne tocată deasemeni o rețetă apreciată și testată de cititori.
Melitzanopita, plăcintă cu vinete coapte și brânza feta, reteta aici sau click pe fotografie
Sau plăcinte dulci:
Plăcintă cu vișine și iaurt, rețetă simpla cu foi din comerț, detalii aici sau click pe fotografie.
Cum facem Plăcintă cu mere si scorțișoară cu foi din comerț și sos de vanilie
Ingrediente:
Mod de preparare:
Preîncălzim cuptorul la 180de grade.
Împărțim foile în 2 părți, musai ca o parte să aibe 2 foi în plus față de cealaltă. Eu am avut 14 foi și am împărțit 8 cu 6 foi.
Topim untul.
Într-un bol încăpător punem merele cubulețe, zahărul, pesmetul și scorțișoara. Le amestecăm și le dăm deoparte.
Tapetăm o tavă de cuptor cu hârtie de copt.
Întindem foaie după foaie unse între ele cu unt, jumătatea cea mai multă de foi.
Turnăm compoziția de mere și o nivelăm după care aducem marginile spre interior.
Facem la fel și cu foile rămase, adica le punem deasupra merelor, le ungem cu unt și băgăm marginile în interiorul tăvii spre fundul acesteia.
Cu ajutorul unui cuțit cu dinți tăiem plăcinta pătrate, romburi, felii sau cum vă place dumneavoastră.
Dăm la cuptor pentru 15 minute acoperite cu un capac sau cu o folie de aluminiu, după care descoperim tava și o lăsăm încă 30 de minute sau până se rumenește frumos.
Scoatem placinta afară și o lăsăm ușor să se tempereze după care presărăm zahăr pudră și servim cu sos de vanilie. Simplu, rapid și foarte gustos. Spor la treabă și poftă bună!
Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.
Dimensiune tavă: 25/35