Aceasta Prăjitură cu brânză și jeleu de fructe de pădure are un umed de cacao, cremă fină de brânză dulce și jeleu aromat de fructe de pădure.
Această prăjitură este un adevărat răsfăț pentru iubitorii de deserturi fine și echilibrate. Blatul umed de cacao, intens și fraged, oferă baza perfectă pentru o cremă catifelată de brânză dulce de vaci, ușor aerată și delicat îndulcită. Contrastul de texturi și arome este desăvârșit de stratul generos de jeleu de fructe de pădure, bogat în note acrișor-fructate, care adaugă prospețime și culoare.
Fiecare strat se completează armonios: blatul dens și parfumat, crema fină și ușor vanilată, iar deasupra, jeleul translucid, plin de bucățele de fructe, care explodează în savoare la fiecare îmbucătură. O prăjitură elegantă și echilibrată, perfectă pentru orice ocazie specială sau pentru momentele când vrei să te răsfeți cu ceva deosebit.
Ingrediente pentru blat:
Ingrediente pentru crema de brânză:
Ingrediente pentru jeleul de fructe de pădure:
Mod de preparare pentru blat:
Preîncălzim cuptorul la 175 de grade celsius.
Tapetăm o tavă de cuptor cu hârtie de copt(22/28cm)
Cernem făina într-un castron împreună cu cacaua și praful de copt și le dăm deoparte.
Într-un castron încăpător punem ouăle împreună cu praful de sare și le batem până obținem o spumă lejeră. Adăugăm treptat zahărul cu mixăm până se topește iar spuma devine consistentă.
Combinăm laptele cu uleiul și batem puțin astfel încât să obținem o emulsie.
O încorporăm în spuma de ouă.
Cernem treptat amestecul de ingrediente uscate în compoziția umedă și amestecăm ușor cu o spatulă până la omogenizare.
Turnăm compoziția în tavă, nivelăm și dăm la cuptor pentru 15-17 minute sau până trece testul scobitorii. Nu coaceți mai mult că se va usca. Scoatem din cuptor si lăsăm să se tempereze, după care punem blatul pe un grătar să se răcească.
Mod de preparare pentru crema de brânză:
Într-un castron punem brânză alături de zahărul tos, zahărul vanilat și mixăm până obținem o compoziție cremoasă. O dăm deoparte.
Mod de preparare pentru jeleul de fructe de pădure:
Punem gelatina la hidratat în 100 ml de apă rece.
Într-o crăticioară punem fructele de pădure alături de zahăr și 200 ml de apă, apoi punem la fiert pe foc mediu până începe să clocotească. Din acest moment fierbem 2 minute după care oprim focul.
Cu ajutorul unui blender vertical mixăm compoziția până obținem un piure.
Punem din nou la foc mic până începe să fiarbă. O lăsăm să se tempereze ușor după care adăugăm gelatina hidratată și o lăsăm 2 minute după care amestecăm să se omogenizeze.
NOTĂ: Faceți proba cu o lingură de compoziție din jeleu pusă pe o farfurie și lăsată la rece pentru 10-15 minute pentru a vedea dacă este suficient de legată sau dacă nu cumva este prea tare. Dacă este prea moale se mai poate adăuga gelatina hidratată în funcție de cât de moale este sau dacă este prea tare mai adăugați puțină apă.
Asamblare:
Punem blatul înapoi în inel sau tavă în care am copt, turnăm crema de brânză și o nivelăm. Dăm la rece.
Când jeleul a ajuns la temperatura camere turnăm peste crema de brânză și dăm din nou la frigider peste noapte sau pentru minim 6 ore.
Scoatem de la frigider, porționăm și este gata de servit. Spor la treabă și poftă bună!
Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie.
Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.
Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.