Prăjitura Rubin

( 4.6 out of 5 )
Loading...
Prăjitura Rubin
  • -20 pServings+
  • 60 mTimp de preparare
  • 60 mTimp de gatire
  • 2:0 hGata in
Print Recipe

Prăjitura Rubin

Prăjitura Rubin face parte din colecția de top a prăjiturilor mele, blaturi umede, mousse-uri pufoase și aerate, totul completat cu un jeleu din zmeură.

Prăjitura Rubin

O finețe și o elegantă desăvârșită, cam acestea ar fi caracteristicile care-mi vin în minte, dacă ar fi să fiu întrebat despre acest desert. Două blaturi umede, unul de vanilie, iar celălalt de cacao, un mousse de ciocolată și unul de fistic cu ciocolată albă, totul completat cu in jeleu doar din zmeură, fără alte adaosuri de apă sau ce-o fi.

Ingredientele sunt simple, cu excepția untului de fistic, dar nici acesta nu mai e o problemă atât de mare, pentru că se face atât de simplu, din doar 3 ingrediente și rețeta lui o găsiți explicată pas cu pas aici. Ciocolata albă trebuie să fie de foarte bună calitate cu un procent ridicat de unt de cacao. Jeleul de zmeură se poate face și din fructe congelate, așa cum am făcut și eu. Tot ceea ce trebuie să faceți pentru o reușită de 100% , este să respectați întocmai cantitatea ingredientelor, dar și a modului de preparare explicat pas cu pas și însoțit de fotografii.

Este ceva de muncă la el, pentru că așa cum spuneam și mai devreme, sunt 2 blaturi, 2 mousse-uri și 1 jeleu, dar este destul de măricel, undeva în jur de 20 de porții.

Așadar vă invit să Rămâneți alături, pentru lista ingredientelor, dar și a modului de preparare pas cu pas pentru prăjitura Rubin. 

Prăjitura Rubin

Pentru alte prăjituri și torturi deosebite, deasemeni rețete explicate pas cu pas găsiți aici în secțiunea desert sau click pe fotografie. 

necunoscut.jpg

Deasemeni mă puteți urmări pe Instagram, click pe fotografie.

1__#$!@!#__necunoscut.jpg

Sau pe pagina de Facebook, click pe fotografie.

2__#$!@!#__necunoscut.jpg

Cum facem Prăjitura Rubin

Ingrediente blat de vanilie:

  • 3 ouă
  • 3 linguri de zahăr tos
  • 2 linguri de ulei vegetal
  • 3 linguri de lapte cu 3,5% grăsime
  • 5 linguri de făină tip 000
  • Un praf de sare

Ingrediente blatul cu cacao:

  • 3 ouă
  • 4 linguri de zahăr tos
  • 2 linguri de ulei vegetal
  • 3 linguri cu lapte
  • 2 linguri rase cu cacao de bună calitate
  • 4 linguri de făină tip 000
  • Un praf de sare

Ingrediente Pentru însiropat blaturile:

  • 150 ml apă
  • 50 g zahăr tos
  • 1 linguriță extract de vanilie

Ingrediente pentru mousse-ul de ciocolată:

  • 150 g ciocolată cu maxim 50% cacao
  • 40 g unt
  • 2 g gelatină
  • 10 ml apă
  • 250 g smântână pentru frișcă din lapte

Ingrediente pentru mousse-ul de fistic:

  • 2 grame gelatină
  • 10 ml apă rece
  • 150 grame ciocolată albă
  • 30 ml lapte
  • 150 grame unt de fistic
  • 250 ml smântână pentru frișcă din lapte

Ingrediente pentru jeleul de zmeură:

  • 450 g zmeură
  • 100 g zahăr tos
  • 10 g gelatină
  • 50 ml apă rece

Mod de preparare pentru blatul de vanilie:

Preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Tapetăm cu hârtie de copt o tavă cu dimensiunile de 22/32 cm sau punem într-o formă dreptunghiulară de aceeași dimensiune și ea cu fundul tapetat.

Separăm ouăle. Gălbenușurile le amestecăm cu uleiul, până obținem o compoziție omogenă.

Prăjitura Prințesa Diana

Albușurile le mixăm la viteza mare cu sarea, până lasă valuri la suprafață asemeni unei zăpezi moi, adăugăm treptat zahărul și mixăm până obținem o spumă fermă, lucioasă și zahărul este topit complet.

Baterea albușurilor

Adaugăm gălbenușurile și mai mixăm un pic până la omogenizare la viteză mică.

Încorporarea gălbenușurilor

Încorporăm laptele și amestecăm ușor.

Adăugarea laptelui

Adăugăm făina în 2 tranșe și amestecăm cu o spatulă cu mișcări ușoare de jos in sus.

Încorporarea fainii

Turnăm compoziția în tava tapetată. Coacem blatul timp de 13-14 minute sau până trece testul scobitorii.

Blat vanilie

Mod de preparare pentru blatul cu cacao:

Preîncălzim cuptorul la 180 de grade Celsius.

Tapetăm cu hârtie de copt o tavă cu dimensiunile de 22/32 cm sau punem într-o formă dreptunghiulară de aceeași dimensiune și ea cu fundul tapetat.

Cernem făina cu cacaua într-un castron și le dăm deoparte.

6DDF586B-74D5-40D7-98A9-2BE8581DEF29.jpeg

Separăm ouăle. Gălbenușurile le amestecăm cu uleiul, până obținem o compoziție omogenă.

Prăjitura Prințesa Diana

Albușurile le mixăm la viteza mare cu sarea, până lasă valuri la suprafață asemeni unei zăpezi moi, adăugăm treptat zahărul și mixăm până obținem o spumă fermă, lucioasă și zahărul este topit complet.

Baterea albușurilor

Adaugăm gălbenușurile și mai mixăm un pic până la omogenizare la viteză mică.

Încorporarea gălbenușurilor

Încorporăm laptele și amestecăm ușor.

Adăugarea laptelui

Adăugăm compoziția de făină cu cacao în 2 tranșe și amestecăm cu o spatulă cu mișcări ușoare de jos in sus.

Încorporarea făinii

Turnăm compoziția în tava tapetată. Coacem blatul timp de 13-14 minute sau până trece testul scobitorii.

Blat cacao

NOTĂ: mousse-urile le amestecăm doar în momentul montării lor‼️

Mod de preparare pentru mousse-ul de ciocolată:

Punem gelatina la hidratat în apă.

Punem untul cu ciocolata la topit pe bain marie, dăm deoparte până ajunge la temperatura camerei.

Adăugăm 50 de g din cantitatea totală de frișcă nebătută, care trebuie să fie la temperatura camerei și o încorporăm ușor cu o spatulă. Dacă o veți pune rece se va întări.

Batem restul de frișcă până obținem valuri consistente.

Încorporăm o treime din cantitatea de frișcă bătută în ciocolată, adăugăm gelatina topită și restul de frișcă, amestecând ușor și cu mișcări largi. 

Mod de preparare pentru mousse-ul de fistic:

Punem gelatina la hidratat în apă, pentru minim 10 minute.

Într-un bol termorezistent punem ciocolata albă cu untul de fistic și laptele. Punem bolul pe bain marie, atât ca să se topească cele 2 și să se omogenizeze. Dăm deoparte să ajungă la temperatura camerei.

Topim ciocolata cu fisticul

Batem frișca și o încorporăm o treime în compoziția de fistic cu mișcări lente.

Mousse de fistic

Încorporăm și gelatina.

Mousse de fistic

Restul de frișcă o încorporăm și pe ea treptat cu mișcări ușoare de jos în sus, astfel încât să nu scoatem prea mult aer din frișca bătută.

Prăjitura Rubin

Mod de preparare pentru sirop:

Punem toate ingredientele într-un ibric, dăm un clocot, amestecăm până se topește zahărul și lăsăm să se răcească.

Siropul

Asamblare Prăjitura Rubin

La blatul de vanilie si la cel cu cacao eu am îndepărtat partea de deasupra, cea lipicioasă adică am răzuit partea de deasupra și cu această ocazie le-am și îndreptat. În acest fel se lipește mai bine crema și au o aderență mult mai bună.

Decupăm marginile

Este un pic de lucru, dar merită efortul.

Punem blat de vanilie, însiropăm

Insiropăm blatul

Punem mousse-ul de ciocolată.

Turnăm mousse-ul de ciocolata

Blatul de cacao și Mousse-ul de fistic, apoi dăm la rece pentru o oră.

Prăjitura Rubin

Mod de preparare pentru Jeleul de zmeură:

Punem gelatina la hidratat in apa rece pentru minim 10 minute.

Într-o crăticioară punem zmeura cu zahărul la foc mic, atât cât să pâlpâie flacăra.

Jeleul de zmeura
Când s-a încălzit ușor și zahărul este topit, adăugăm și gelatina care în prealabil a fost topită și ea. Amestecăm ușor ca să nu zdrobim bobițele de zmeură și dăm deoparte până ajunge la temperatura camerei.

Jeleu zmeura

Turnăm jeleu de zmeură peste mousse-ul de fistic și dăm din nou la frigider pentru minimum 2 ore, după care putem tăia și servi.

Turnăm jeleul de zmeura

Nu chiar simplu, dar nici ieșit din comun de greu, asta a fost pentru astăzi, de aici nu îmi rămâne decât să va urez spor la treabă și poftă bună!

Prăjitura Rubin

Lasă un comentariu!

x

Register

Lost Password